Parcul de cristal

E ora 11 noaptea, si in mod surpinzator parcul nu e pustiu. Ninsoarea s-a oprit de cateva ore, in schimb copacii sunt inveliti intr-o platosa inghetata ce scartaie intr-un mod ciudat atunci cand ii scutura vantul. Lacul e inghetat de zile bune, si in rest totul e de un alb imaculat de la ninsoarea proaspata. Bate vantul si viscoleste zapada in zonele mai libere, cate-odata te lupti cu el in vreme ce in alte momente te impinge pe la spate.

Si nu sunt singurul nebun, mai e un nenica care alearga in sens invers, o tipa cu bicicleta si un tip cu schiurile, si un soarec/sobolan care e cam dezorientat si pare sa caute ceva. Si mai sunt si eu, alergand si ascultand Istoria romanilor povestita copiilor a lui Neagu Djuvara, din care se scurge si ultimul capitol in seara asta. Daca am aflat ceva noi din carte, probabil nu, sunt pareri si opinii discutate si rediscutate, poate putin mai obiective decat altele. In schimb mi-a placut foarte mult felul in care e povestita cartea, iti inchipui intr-un fel cum sta la focul unei sobe povestind nepotilor istoria neamului in care s-au nascut.

In schimb e chiar frumos acum in parc, si oricat de grea ar fi hotararea si urnirea de dinainte de alergat, nu mi-a parut rau niciodata pana acum ca am iesit.