Despre calatorii si oameni

Ce imi place la calatoriile cu bicicleta e ca esti pus in diferite momente sa interactionezi cu oamenii, pentru a afla  unde esti, pe unde trebuie sa o iei, si cat mai e pana unde vrei sa ajungi. Dar nu intotdeauna discutiile se rezuma la atat, si de multe ori dai de oameni zambitori si curiosi care vor sa afle lucruri despre tine si despre calatoria ta. Alteori dai peste oameni incruntati, pe care povara unei vieti grele i-a facut sa fie oarecum indiferenti si innegurati.

E uimitor cat de diferiti sunt oamenii, si cum in aceleasi locuri gasesti oameni peste care timpul a trecut atat de diferit.

Imi place sa vorbesc cu oamenii, si in general imi vine usor sa intru in vorba cu ei, sa-i intreb despre una si despre alta. Si in momentul cand fac asta invariabil incep sa-mi imaginez cum ar fi viata in locurile in care traiesc oamenii cu care vorbesc. La fel, si acum multi ani faceam acelasi lucru privind satele uitate de lume pe care le vedeam din goana satului.

In mica noastra calatorie din Delta de Pasti, la un moment dat oprind sa intrebam un nenica despre locul prin care trebuie sa luam, pe langa aflarea directiei am declansat si o adevarata avalansa verbala plina de informatii.

Omul traia singur pe undeva intre Chilia Veche si Pardina, si cand a vazut ca ma apropii a lasat ce facea pe acolo si a iesit in intampinare. Si dupa aia dai si povesteste, omul avea 62 de ani si era in delta de 30 de ani, fiind initial din Moldova. Omul a povestit cum traieste singur acolo si are tot ce-i trebuie, dar ca e si mult de munca aratand palmele tabacite, din vorba in vorba a zis cu mandrie ca de 10 ani s-a lasat de baut (chestie mare pentru cineva din delta si tinand cont cat de mult de drojdesc oamenii de acolo). A povestit si despre digul pe care era noi atunci, cum a fost construit initial dupa razboi de detinutii politici din penitenciarul de la Chilia Veche, ulterior inaltat prin 80 dupa un an in care s-a dovedit prea mic pentru apele mari care au venit. Despre fostele statii de pompare care au functionat intr-o prima perioada in care zona era exploatata piscicol, despre ulterioara asanare, si despre cum proprietar pe o mare parte din pamantul de acolo era un italian. Despre oamenii din Chilia despre care nu avea o parere prea buna si despre care zicea ca sunt lenesi, despre vremurile de dupa revolutie, despre caii, porcii si gainile pe care le avea. 

Avea o fata plina de riduri, dinti buni pentru 62 de ani, varsta pe care de altfel nu prea o arata. Si nu voia decat sa vorbeasca (mult ce e drept), dar doar atat.

E decat un exemplu, si ma gandesc ca mi-ar place sa calatoresc un timp prin Romania, prin locuri uitate de vreme, vorbind cu oamenii si strangand povesti.