Olympia

Urmeaza o postare in ton cu inceputul olimpiadei. De data aceasta olimpiada ne-a prins pe taramuri straine, cu ceva mai mult timp liber ca de obicei, si fara diferenta de fus orar de la olimpiadele trecute, astfel incat in ultimele zile ne-am tot uitat seara la rezumate si la transmisiuni live de pe televiziunile germane. Din pacate oamenii transmit in primul rand competitii la care au si ei participanti, astfel incat spre exemplu ieri seara nu am avut unde sa urmarim transmisiunea calificarilor de la gimnastica feminin.

Nu pot sa zic ca sunt un mare fan al transimisiunilor sportive, si in general prefer sa fac sport decat sa ma uit la oameni cum fac sport. Olimpiada e in schimb ceva special totusi, si este intr-un fel competitia suprema. Probabil pentru un atlet ordinea ar fi urmatoarea, podiumurile la nationale, podiumurile la europene, podiumurile la mondiale, podiumurile la olimpiada. Pe undeva printre astea sunt si participarile la fiecare dintre ele, si doar sa participi la o olimipiada e probabil o experienta extraordinara. Practic esti acolo impreuna cu cei mai buni din generatia ta. Iar participarea la o finala, sau la un meci in care lupti pentru o medalie, privit ca ansamblu intregii pregatiri pentru a ajunge aici, e probabil unul din cele mai importante momente din viata unui sportiv. Iar concentrarea care trebuie sa fie prezenta acolo in mintea fiecarui concurent, daruirea acelor momente si felul ii face pe atleti sa se ridice putin peste conditia umana.

Si de fiecare data cand un record olimpic sau mondial e impins putin mai in fata, imposibilul e invins inca odata. Si din nou aici e o suprapunere, intre limita atletului care e in momentul respectiv impinsa putin inainte, la fel ca si omului in general.

Iar momentele respective de daruire si de iscusinta sunt genial de privit, momente in care pentru cateva secunde  ceea ce fac atletii respectivi pare divin sau de pe alta lume. Si  pentru a vedea chestia asta nu trebuie sa fii un fin cunoscator al sporturilor respective, in general o simpla cunoastere a regulilor e absolut suficienta.

Initial am zis ca poate vad acum altfel lucrurile acum dupa ce in ultimii doi ani am mai tot participat la competitii de alergare prin Romania, dar privind in spate nu cred ca a avut vreo importanta. Imi amintesc si acum cum in 96' ma trezeam in mijlocul noptii pentru a vedea lucruri ce se intamplau la o jumatate de glob distanta, la un SPORT 2000 alb-negru. Poate in schimb acum am ajuns sa apreciez mai mult antrenamentul si dedicarea necesare pentru a ajunge acolo.

Si chiar e nevoie de foarte mult antrenament si de foarte multa munca, dar oare atunci cand faci ce iti place oare se mai poate numi munca? O intrebare care e pusa si in clipul urmator care e foarte bine facut.

Brooks, unquestionable British tradition

Un poster care e in spatele meu acum la biroul la care stau, o reclama foarte misto facuta de oamenii de la Brooks, cea mai tare chestie din toata fotografia fiind figura pe care o are vulpea. La un moment dat va trebui sa incerc si eu un Brooks pentru a vedea daca ma impac bine cu el...

Berlin - capitala teilor in floare.

Un pic mai multe poze aici.

Daca o sa fie o chestie care o sa ne ramana in minte dupa ani si ani despre contactul cu Berlin o sa fie mirosul puternic de tei pe care l-am intalnit in momentul in care am inceput sa ne plimbam cu bicicletele prin oras. Anul acesta am prins teii de doua ori, odata in Bucuresti, unde parca totusi s-au trecut cam repede, si inca odata aici unde i-am prins in floare.

Ce mi se pare ciudat e ca pe doi berlinezi pe care i-am intrebat cu se numesc teii in germana nu au stiut sa-mi zica, si nici vorba la ei de strans flori de tei pentru ceai. In rest timpul liber l-am impartit in ultima saptamana intre diverse activitati de genul alergat, bicicleta, inot, explorarea orasului, si vizitarea catorva muzee sau expozitii pe diverse teme.

Pana acum nu am vazut cum arata mijloacele lor de transport in comun, si probabil nici nu o sa vedem prea curand. In weekend am avut o tentativa de a vizita DHM (Deutsche Historisches Museum) pentru a vedea cam care e treaba cu poporul german si cu istoria lui, problema e ca in stilul nostru de vizita muzeele (respectiv de a citi cam toate informatiile care sunt prezentate, unele in germana, unele in engleza) nu am ajuns decat pana la razboiul de 30 de ani, acoperind aproximativ 30% din muzeu (partea dedicata istoriei moderne e mult mai intinsa decat partea dedicata istoriei vechi), asta in conditiile in care am petrecut 7 ore in muzeu, manati de ploaia de afara). Tot in ziua respectiva am trecut si pe la un monument dedicat victimelor holocaustului, in centrul berlinului, care are si o expozitie interesanta care ar cere probabil tot cam o zi pentru o parcurge.

Duminica am zis sa ma dam si din pedale si am plecat in cautarea zidului Berlinului, pe Mauerradweg, o traseu de bicicleta croit prin locurile pe unde a fost odata Zidul. Dupa 90 politica principala a fost ca zidul trebuie sa dispara, si a disparut aproape in totalitate, in afara de 4 mici ramasite. In schimb au ramas diferentele intre est si vest, care inca sunt vizibile dupa 22 de ani. A iesit o calatorie de cam 80-90 de kilometri, in care am inconjurat cam o treime din Berlin, prin zone cu blocuri comuniste, prin suburbii linistite, pe langa canale si prin paduri. Din ce am vazut pana acum zona care ne-a placut cel mai mult e tot zona in care stam acum, dar sunt si alte locuri interesante.

Si inot, mult inot si balaceala, am reusit sa o conving si pe mike sa iasa putin mai in larg, nu foarte mult, acolo cat sa ocoleasca cateva geamanduri fara a fi terifiata ca se va inota. Am reusit de cateva ori sa ne ratacim si sa ne invartim in cerc prin padurea de langa noi, dar am gasit pana la urma si calea cea mai usoara de a ajunge la lac. Daca o nimerim in cam 20 de minute suntem acolo, dar in primele iesiri de rataceala ne-a luat si o ora si ceva.

Relaxare la apus, la locul de scaldat care ne-a placut cel mai mult pana acum.

In jur de ora noua seara, lumina se stinge pe aici inca pe la 9:30-9:40.

Potzdamer platz cu acoperisul in zona de cort.

Din radacinile romane ale germanilor, care nu prea exista, totusi romanii au avut destul de multe orase sate/colonii in partea de sud-vest a germaniei.

Manufactura.

Die Neue Wache, noua straja, un monument inchinat tuturor victimelor razboiului.

Dupa gratii, o statui numita Mama cu  copil mort.

Monument dedicat victimelor holocaustului, un labirint ce simbolizeaza numarul victimelor.

Potzdamer platz, in oglinda apei.

Cubic.

Si am fost si noi o parte din asta, capitolul Romania.

Lumea, si o bucatica din ce a mai ramas din zid.

Complex socialist de relaxare.

Cautand adapost.

La mure.

Tot prin locuri pe unde a fost odata zidul

Pe langa canale

Sfarsit de zi, tot cu inot.

La plaja.

Sfarsit de zi.

Berlin, prima impresie

Cateva impresii ceva mai detaliate a scris Mihaela deja aici.

Totusi dintre toate lucrurile primele zile pentru mine in Berlin au venit cu o constatare destul de importanta. NU EU SUNT DEFECT, sau mai bine zis faptul ca in Bucuresti cateva zile pe saptamana ma trezeam in mijlocul noptii fara sa pot sa respir, si ca trebuia sa folosesc in mod regulat Ventolin-ul nu era din cauza mea, ci din cauza calitatii aerului din Bucuresti. Banuiam asta de dinainte, pentru ca in general la munte dupa o prima zi care era de obicei de curatare a plamanilor, dupa aceasta nu aveam nici un fel de probleme. La fel si la revenirea in Bucuresti, in general luni, marti si poate miercuri erau oarecum ok, pana cand se infundau si noi si de abia asteptau weekend-ul la munte pentru a fi din desfundati. Si in timp toate noptile in care nu poti dormi cum trebuie se aduna, sau mai bine zis se scad din calitatea vietii.

Acum dupa aproape o saptamana pot sa spun clar care era cauza, si ca un oras poate fi si altfel. Cred ca cele mai importante sunt doua chestii, pe de o parte ca ploua mult mai mult si nu e la fel de cald (cred ca de o saptamana incoace maxima e pe la 25 de grade), pe de alta parte faptul ca au MULT mai multe spatii verzi (la 1 km de noi e padure mai mare decat Baneasa, Comana si Snagov-ul la un loc, iar in centrul e un parc care cred ca e mai mare decat toate parcurile din Bucuresti ca suprafata), pe de alta parte faptul ca e mult mai degajat ca oras si mult mai multa lume merge pe bicla sau cu mijloacele de transport in comun in loc de masina.

In rest de fiecare data cand am iesit cu bicicleta prin Berlin pana acum (chestie ce s-a intamplat cam in toate zilele), Berlin-ul ne-a amintit cat de mare e. Si chiar e mare, mai degraba format din mai multe orasele care dea lungul timpului s-au unit intr-o singura metropola, pentru ca fata de alte capitale europene pe care le-am vazut pana acum chiar are o tenta mai clara de metropola decat doar de capitala. Si la fel din toate capitalele din Europa pe care le-am vizitat pana acum cred e un loc in care chiar e fain sa traiesti, cu o singura problema, si anume ca e departe de orice inseamna munte...

Un pic mai multe poze din primele zile aici si aici.

La un concert gratis in aer liber in centru Berlinului, ceva de Tschaikovsky.

Privirea patrunzatoare a reginei Prusiei de acum 2 secole.

Chilling, muzeul batran in spate.

Simbolul orasului.

Pe un aeroport dezafectat, transformat in parc/loc de agrement pentru oameni.

Decolare?

Padurea, in care e umitor de usor sa te pierzi.

Unul din lacuri.

Aproape complet pierduti, langa o casuta cocheta din mijlocul padurii.

Ajunsi in cele din urma la Wandsee (care e de fapt la 20 de minute de apartament daca nu te pierzi)

Iluminat stradal elegant.

Das Tor.

Balaceala de seara dupa munca/scoala.

Die Wandsee.