Despre hotarare

Mi se pare ca de foarte multe ori nu ne dam seama cat de norocosi suntem, si mereu gasim motive pentru a fi nemultumiti, ba ca te doare un genunchi, ba ca muntele e prea departe, ba ca iar se anunta vreme urata. Pana la urma cred ca am fi mult mai castigati daca am incerca sa ne descurcam cu ce avem, si sa ne planuim urmatoarea aventura.



Karen Darke Promo video from Andy Kirkpatrick on Vimeo.

Pe stadion

O scena interesanta pe care am vazut-o in seara asta cand am fost pe stadion pentru dezmortirea de seara. Ajung pe inserat, mai era ceva lume care alerga, incerc si eu fara success sa fac ceva intervale dar imi dau seama ca nu e ce mai potrivita seara pentru asa ceva si renunt dupa interval si jumatate. 

In schimb vad cativa nenici care alergau desculti pe iarba din centrul stadionului, chestie care parea destul de fun, astfel incat pana la urma salvez seara cu cateva sprint-uri facute descult pe iarba. Chiar placuta senzatia de a alerga descult pe gazon, mi-a placut si trebuie repetata.

In schimb pe langa populatia de alergatori era si un mosulica pe la 60 de ani care se antrena la aruncarea sulitei (fara prea mult talent si success, dar macar omul incerca). Oricum reusea sa arunce sulita pana la jumatatea terenului, dar mixul de oameni care alearga si un nenica care exersa aruncarea sulitei nu mi se parea foarte fericit, dar cum oricum alergai in jurul terenului si nu pe teren nu era nici o problema.

Mai trec 10 minute, si apare mosulica numarul 2, cam 70 de ani, cu bete de nordic walking, care se apuca sa faca ture de-a latul terenului, fix cam pe unde ar fi ajuns in cel mai fericit caz sulita primului mos. Sincer omul ori nu statea bine cu dioptriile, ori calculase foarte bine capacitatile de aruncator ale primului, ori nu mai avea rabdare sa-l caute moartea acasa. Pana la urma mosulica cu sulita se sesizeaza si vine si ii prezinta celui de-al doilea dilema in care se aflau, dupa care mosulica sinucigas incepe sa patruleze de-a latul terenului cu 10 metri mai departe. Pana la urma nenica cu sulita renunta, fiind oricum pe la sfarsitul antrenamentului.

Lasand gluma la o parte mi se pare foarte tare cand vad oamenii de varsta a 3-a practicand o groaza de sporturi pe aici. Totusi raportat procentual la restul populatiei nu sunt extrem de multi, dar sunt mult mai multi decat in Romania, adica probabil aici cal 10-15 la suta din populatie practica un sport in mod regulat (chestie care inseamna in acelasi timp ca 85-90 la suta nu fac asta), dar cei 10-15 la suta sunt de multe ori mai multi decat cei 1-2 la suta din Romania.

Berzei oarbe...

Cand am ajuns in urma cu o luna in Berlin orasul era un mare necunoscut pentur noi. Practic nu mai fusesem niciodata pana acum in oras, nu stiam cu ce se mananca, iar cu 2 saptamani inainte de a veni a trebuit sa alegem intre doua apartamente casa  pentru urmatoarele cateva luni, si am ales in momentul respectiv varianta care era cea mai aproape de munca.

Si acum de ce barza oarba, in primul rand pentru ca habar n-aveam cum arata, cum e organizat orasul, cum arata cartierele inainte de a veni aici, si pentru ca totusi s-au potrivit destul de multe chestii care se potrivesc cu continuarea proverbului. S-a intamplat ca inainte de a veni eu sa plece din firma unul dintre angajati, si ca acesta sa fie de acord sa preiau eu chiria vreme de 3 luni, si s-am intamplat ca apartamentul respectiv sa fie pozitionat absolut pentru activitatile noastre obisnuite.

Pana acum nu cred ca am mai stat niciodata atat de aproape de munca, practic distanta dintre blocul de apartamente si munca e de 100m, plus sau minus cativa metri. E intr-un fel atat de ridicol de aproape, incat aproape de fiecare data cand fac cei 100m ma gandesc sa ma bucur cat de durata drumului pana la munca. Iar chestia asta se traduce in destul de mult timp castigat in fiecare zi, timp pe care pot sa-l dedic altor activitati.

Si acum despre activitati, problema cea mai mare cu Berlin-ul e ca nu are nici un munte aproape, in schimb are destul de multe paduri si de lacuri. Din nou cu continuarea proverbului, s-a nimerit ca apartamentul gasit sa fie aproape de cea mai mare si mai frumoasa padure din berlin, Grunewald-ul, prin care poti sa ratacesti de voie sau de nevoie cu orele, si de cateva lacuri faine, Wannsee si Teufelsee. In Grunewald oamenii au strans dupa al doilea razboi mondial tot ce inseamna daramatura irecuperabila, ridicand un fel de deal de 70m pe care au construit un radar pentru a-i spiona pe vecinii est-germani. Astazi e complet reconditionat si acoperit de padure, si are inclusiv cateva trasee de downhill/mtb pe el, trasee care se preteaza foarte bine si la alergat la deal si la vale.

Prin padure, in drum spre lac si spre inot.

La locul de scaldat.

Tot aproape de TeufelsBerg (muntele diavolului), oamenii de la DAV au turnat anii trecuti si un fel de set de turnete de ciment ce seamana destul de mult cu stanca de la costila, pe care sunt o multitudine de trasee de catarat, suficient cat sa te tina ocupat cateva luni, ceva de genul asta e si in Potsdamm, pe o structura ceva mai inalta.

Pentru a completa triada, saptamanile trecute am descoperit si un stadion care e cam la un kilometru de apartament, stadion complet pustiu si deschis publicului larg, pe care o sa incerc sa-l folosesc lunile urmatoare pentru  a incerca sa devin mai rapid pe plat. Si chestia uimitoare e ca la cat de mare e Berlin-ul ca suprafata, toate chestiile astea s-au nimerit sa fie la distanta de maxim 25 de minute de mers pe bicla (stadionul si padurea sunt la 5, cataratul la 15, doar Wannsee-ul e ceva mai departe).

La stadion.

Si aproape in fiecare seara vine intrebarea, ce facem in seara asta, mergem la alergat?, la inot?, la catarat? la bicicleta?