Berzei oarbe...

Cand am ajuns in urma cu o luna in Berlin orasul era un mare necunoscut pentur noi. Practic nu mai fusesem niciodata pana acum in oras, nu stiam cu ce se mananca, iar cu 2 saptamani inainte de a veni a trebuit sa alegem intre doua apartamente casa  pentru urmatoarele cateva luni, si am ales in momentul respectiv varianta care era cea mai aproape de munca.

Si acum de ce barza oarba, in primul rand pentru ca habar n-aveam cum arata, cum e organizat orasul, cum arata cartierele inainte de a veni aici, si pentru ca totusi s-au potrivit destul de multe chestii care se potrivesc cu continuarea proverbului. S-a intamplat ca inainte de a veni eu sa plece din firma unul dintre angajati, si ca acesta sa fie de acord sa preiau eu chiria vreme de 3 luni, si s-am intamplat ca apartamentul respectiv sa fie pozitionat absolut pentru activitatile noastre obisnuite.

Pana acum nu cred ca am mai stat niciodata atat de aproape de munca, practic distanta dintre blocul de apartamente si munca e de 100m, plus sau minus cativa metri. E intr-un fel atat de ridicol de aproape, incat aproape de fiecare data cand fac cei 100m ma gandesc sa ma bucur cat de durata drumului pana la munca. Iar chestia asta se traduce in destul de mult timp castigat in fiecare zi, timp pe care pot sa-l dedic altor activitati.

Si acum despre activitati, problema cea mai mare cu Berlin-ul e ca nu are nici un munte aproape, in schimb are destul de multe paduri si de lacuri. Din nou cu continuarea proverbului, s-a nimerit ca apartamentul gasit sa fie aproape de cea mai mare si mai frumoasa padure din berlin, Grunewald-ul, prin care poti sa ratacesti de voie sau de nevoie cu orele, si de cateva lacuri faine, Wannsee si Teufelsee. In Grunewald oamenii au strans dupa al doilea razboi mondial tot ce inseamna daramatura irecuperabila, ridicand un fel de deal de 70m pe care au construit un radar pentru a-i spiona pe vecinii est-germani. Astazi e complet reconditionat si acoperit de padure, si are inclusiv cateva trasee de downhill/mtb pe el, trasee care se preteaza foarte bine si la alergat la deal si la vale.

Prin padure, in drum spre lac si spre inot.

La locul de scaldat.

Tot aproape de TeufelsBerg (muntele diavolului), oamenii de la DAV au turnat anii trecuti si un fel de set de turnete de ciment ce seamana destul de mult cu stanca de la costila, pe care sunt o multitudine de trasee de catarat, suficient cat sa te tina ocupat cateva luni, ceva de genul asta e si in Potsdamm, pe o structura ceva mai inalta.

Pentru a completa triada, saptamanile trecute am descoperit si un stadion care e cam la un kilometru de apartament, stadion complet pustiu si deschis publicului larg, pe care o sa incerc sa-l folosesc lunile urmatoare pentru  a incerca sa devin mai rapid pe plat. Si chestia uimitoare e ca la cat de mare e Berlin-ul ca suprafata, toate chestiile astea s-au nimerit sa fie la distanta de maxim 25 de minute de mers pe bicla (stadionul si padurea sunt la 5, cataratul la 15, doar Wannsee-ul e ceva mai departe).

La stadion.

Si aproape in fiecare seara vine intrebarea, ce facem in seara asta, mergem la alergat?, la inot?, la catarat? la bicicleta?