Despre motivatie, atleti si perspective

Seara trecuta am dat peste o serie de filmulete/interviuri in care apar atletii de top de la proba de Ironman. Dintre toate sporturile, cred ca probabil cel mai complex, datorita diversitatii tehnice ale celor 3 sporturi, si datorita volumului imens de antrenament de care ai nevoie la nivel de top.

Iar ca durata/distanta cred ca poate fi considerat de departe una din cele mai lungi probe sportive. Dupa cum zicea si unul dintre atleti, dintre diferitele distante pe care se desfasoara triathlonul, proba de sprint dureaza cam 1 ora pentru atletii de top. La alte sporturi sprint-ul dureaza 10 secunde, 30 de secunde, poate cateva minute. Cred ca poti sa-ti faci o idee buna despre anduranta necesara in sportul acesta, in momentul in care proba de sprint dureaza o ora.

Si intotdeauna exista fascinatia dificultatii. Iar atractia principala din punct de vedere al nebuniei e binenteles Ironman pe distanta intreaga, si e clar trecut un bucket-list pe care urmeaza sa-l scriu la un moment dat. Singura problema e ca mi se pare ca exista o mica industrie comerciala in jurul intregului sport, pe de o parte, iar pe de alta parte faptul ca cere destul de mult timp investit in antrenament, si sincer nu sunt deloc sigur ca vreau sa petrec 14 ore pe saptamana antrenandu-ma pentru 12-14 ore de concurs. Totusi la un moment vreau sa o fac si pe asta.

Un curs de filosofie despre moarte

Saptamana trecuta am dat peste un curs destul de interesant despre o tema mai neobisnuita. Si desi omul se repeta de destul de multe ori, pentur ca pana la urma este un curs si trebuie sa se asigure ca studentii inteleg ideile expuse, tot mi se pare interesant mai ales din prisma modului cursiv in care curg rationamentele si argumentele, si nu in ultimul rand si din cauza carismei profesorului.

100 de ani

Lumea se schimba extrem de repede, si daca din prezentul in care traim adanciti uneori e greu de observat e suficient sa te uiti in urma cu 25, 50 sau 75 de ani. Saptamanile trecute am vazut doua filme, pe cat de diferite pe atat de relevante in a prezenta realitati ce pareau in anumite momente la fel de departe de noi ca cele din antichitate.

Primul, Chariots of Fire, a fost facut in 1981 si urmareste doi sportivi britanici care participa la olimpiada din 1924. Magistral filmul, despre alergare, si incredibil de englezesc. Celalalt, Ladri di Biciclette, a fost facut in 1948 si prezinta povestea unui om care isi cauta bicicleta furata. La fel de magistral realizat, si de data aceasta incredibil de italian.

Si totusi, desi perioadele prezentate sunt intr-un fel atat de aproape de noi, totusi intr-un fel parca par atat de departe din punct de vedere al societatii si a mentalitatilor. Si prin comparatie, trebuie spus ca din multe puncte de vedere suntem o generatie norocoasa. Oricat de mult tam-tam se face in presa acum pe diferite teme, dezastre, si amenintari iminente, pur si simplu nu exista termen de comparatie intre acestea si primul si al doilea razboi mondial.

Si gasesc putin fascinanti anii respectivi, si ma intreb cu au trecut si cum au fost resimtiti de populatia din tarile cele mai afectate. Imi vine in minte acum unul din lucrurile vazute in weekend, un bust al unui episcop celebru din Koln, care practic in perioada de dupa al doilea razboi mondial a aprobat public micile furturi necesare supravietuirii populatiei (furturi carbunilor din vagoane in timpul iernii pentur incalzire, cartofi sau alte alimente necesare vietii). Venind din parte unei religii in care una din cele 10 porunci e "Sa nu furi", si venind ca o declaratie publica asumata, din prisma asta cred ca poate releva situatia din anii respectivi.