100 de ani

Lumea se schimba extrem de repede, si daca din prezentul in care traim adanciti uneori e greu de observat e suficient sa te uiti in urma cu 25, 50 sau 75 de ani. Saptamanile trecute am vazut doua filme, pe cat de diferite pe atat de relevante in a prezenta realitati ce pareau in anumite momente la fel de departe de noi ca cele din antichitate.

Primul, Chariots of Fire, a fost facut in 1981 si urmareste doi sportivi britanici care participa la olimpiada din 1924. Magistral filmul, despre alergare, si incredibil de englezesc. Celalalt, Ladri di Biciclette, a fost facut in 1948 si prezinta povestea unui om care isi cauta bicicleta furata. La fel de magistral realizat, si de data aceasta incredibil de italian.

Si totusi, desi perioadele prezentate sunt intr-un fel atat de aproape de noi, totusi intr-un fel parca par atat de departe din punct de vedere al societatii si a mentalitatilor. Si prin comparatie, trebuie spus ca din multe puncte de vedere suntem o generatie norocoasa. Oricat de mult tam-tam se face in presa acum pe diferite teme, dezastre, si amenintari iminente, pur si simplu nu exista termen de comparatie intre acestea si primul si al doilea razboi mondial.

Si gasesc putin fascinanti anii respectivi, si ma intreb cu au trecut si cum au fost resimtiti de populatia din tarile cele mai afectate. Imi vine in minte acum unul din lucrurile vazute in weekend, un bust al unui episcop celebru din Koln, care practic in perioada de dupa al doilea razboi mondial a aprobat public micile furturi necesare supravietuirii populatiei (furturi carbunilor din vagoane in timpul iernii pentur incalzire, cartofi sau alte alimente necesare vietii). Venind din parte unei religii in care una din cele 10 porunci e "Sa nu furi", si venind ca o declaratie publica asumata, din prisma asta cred ca poate releva situatia din anii respectivi.