Pericol de avalansa

E sfarsitul lui martie, ninge ca in mijloc de februarie si tocmai am auzit la radio o avertizare legata de pericolul de avalansa. Avalanse, in Berlin? Stirea se auto-explica in continuare, e vorba de scurgerile de zapada de pe acoperisurile cladirilor in Berlin, un fel de avalanse de acoperis. Ca o paranteza, majoritatea cladirilor de 4-6 etaje din Berlin au acoperisul/mansarda cu acoperisul destul de inclinat, construit in asa fel incat sa nu tina zapada, avantajul e ca in acelasi timp in zilele friguroase de iarna nu se formeaza nici turturi.

Deci atentie la avalansele de acoperis, la sfarsit de martie....

Radiourile din Berlin

In momentul in care am ajuns in Berlin si am inceput sa ascult muzica posturilor de radio din Berlin am ramas  extrem de placut suprins pe de o parte de varietate, pe de alta parte si de calitatea continutului/muzicii de pe radiourile respective. Se spune ca un reper al nivelului de cultura al unui popor poate fi si calitatea posturilor de radio, si din punctul acesta de vedere mi se pare ca berlinezi stau chiar foarte bine.

Nu zic ca nu au si balarii, dar procentul balariilor si zgomotului fata de continutul ok mi se pare mult mai mic decat la posturile de radio din Bucuresti.

Si din categoria muzicii descoperite prin intermediul radio-ului berlinez:

A avea

Zilele trecute, dupa ce s-a schimbat culoarea fumului de la Vatican, si dupa "Habemus papam" am inceput sa ma intreb daca habere din latina e cognat cu haben din germana. E aceasi sonoritate, acelasi inteles, si totusi aparanet radacina e complet diferita dupa clarifica wikipedia:

"False cognates are words that are commonly thought to be related (have a common origin) whereas linguistic examination reveals they are unrelated. Thus, for example, on the basis of superficial similarities one might suppose that the Latin verb habere and German haben, both meaning 'to have', were cognates. However, an understanding of the way words in the two languages evolve from Proto-Indo-European (PIE) roots shows that they cannot be cognate (see for example Grimm's law). German haben (like English have) in fact comes from PIE *kh₂pyé-^{[citation needed]} 'to grasp', and its real cognate in Latin is capere, 'to seize, grasp, capture'. Latin habere, on the other hand, is from PIE*gʰabʰ^{[citation needed]}, 'to give, to receive', and hence cognate with English give and German geben."

Si fara nici o legatura cu continutul de mai sus, o melodie care a stat putin pe repeat zilele trecute:

Ultima alergare de iarna

Dupa ce am fost amagiti de o saptamana primavaretica, iarna pare sa-si fi intrat din nou in drepturi in Berlin, cu o saptamana cu zapada si cu temperaturi in mare in mare parte a timpului negative dar in acelasi timp si cu foarte multe ore de soare.

Astfel incat la alergarea aproape zilnica prin Grunewald am luat de data aceasta si aparatul, pentru a imortaliza inca odata cum arata padurea si locurile prin care alerg iarna. Practic altfel ar fi fost decat o alergare banala, dintr-o zi destul de normala din jumatatea lui Martie.Cateodata imi doresc sa imortalizez si momentele banale ale fiecarei zi, momente care dupa o perioada intra in rutina si treci pe langa ele fara le observi. Sincer mi-ar place sa-mi aduc aminte de o zi normala din timpul facultatii, cu poze, cu drumul pana la facultate, cu sala de curs, cu un apus la intoarcerea spre camin. Sau de fapt cam in orice situatie mi se pare ca ignoram anumite lucruri ce par banale, sau poate devin banale tocmai pentru ca le ignoram.

Sunt curios daca o sa ma motivez suficient pentru a face o serie de poze sau de filmulete de acum incolo in diferite momente, pentru a imortaliza spiritul si atmosfera unor zile mai banale.

Dar revenind la padurea noastra, la Muntele Zmeului si la Muntele Dracului (in traducere libera din germana), urmeaza cateva poze din alergarea de astazi:

Printre pini inalti, ca fapt divers Grunewald e padure tanara, in timpului celui de-al doilea razboi mondial totul fiind defrisat pentru lemne de foc.

Treptele care urca catre Muntele Dragonului, sau Muntele Zmeului, pe aici ar trebui sa ma antrenez pentru un concurs de alergat pe scari ce va avea loc in aprilie.

Paduri nesfarsite privind de pe Muntele Zmeului.

Macarale, Macare, in partea cu orasul.

Si sa nu uitam nici Muntele Dracului.

O groaza de oameni cu schiuri de fond, tanti cred ca era trecuta de 60 de ani.

Lacul Diavolului, inca inghetat.

Intoarcerea la birou.

Si privelistea de la birou, cam blocata de cladiri si copaci dar cu mult cer senin.

Muzeul holocaustului

Exact in centrul Berlin-ului, la 200 de metri de Brandenburg Tor se gaseste un memorial dedicat tuturor evreilor omorati in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Pe langa partea care se gaseste la suprafata, care are un design cel putin interesant, e si o expozitie deschisa in fiecare zi, situata fix sub monumentul exterior.

Partea supraterana a monumentului.

Astazi am fost pentru a doua oara in expozitia respectiva, si probabil vom mai reveni inca odata pentru a parcurge toate informatiile prezentate. Expozitia e foarte bine facuta, dar parca dupa cateva ore petrecute inauntru increderea mea in umanitate a fost cel putin zdruncinata. Intr-un fel similar m-am simtit si atunci cand am vizitate Memorialul Durerii din Sighetul Marmatiei acum ceva vreme, si nu poti sa pleci din astfel de locuri fara sa te gandesti cum s-a ajuns in situatii de genul acesta, mai ales cand ai in fata marturii ale oamenilor care au trecut prin experientele respective.

Fete ale unora din cei multi care nu au apucat sfarsitul razboiul

Scurt istoric.

In interiorul muzeul e si o incapere dedicata "Ultimelor scrisori", scrise de catre oameni inainte de a muri impuscati sau gazati, catre rude, parinti sau catre iubiti. Oamenii chiar au murit, iar documentele respective au fost gasite cand au fost deshumate cadavreme pentru estimarea dimensiunii genocidului.

Tot socante erau si marturiile audio si video are unor supravietuitori, care au trecut prin ceea ce par povesti din alta lume. O femeie din cluj, povestea cum practic incercand sa isi fereasca fratele mai mic si mama de munca grea, la selectionarea celor apti de munca a ajuns sa ii trimita in camera de gazare, traiind tot restul vietii cu remuscarea actiunii respective. O alta poloneza povestea cum a supravietuit unui pogrom, in care au fost impuscati 5000 de evrei. Nefiind ranita de impuscatura, s-a aruncat in groapa comuna, cu corpuri cazand peste ea, cu teroarea de a muri sufocata, cu pamant aruncat peste dupa terminarea pogromului, asteptand pana cand a venit noaptea pentru a putea sa se elibereze din groapa pline de cadavre sau de oameni pe moarte.

Totusi cred ca oamenii sunt totusi buni, dar sistemul care poate sa ajunga sa ii faca sa infaptuiasca fapte de genul acesta e cel putin malefic.