Despre motivatie, atleti si perspective

Seara trecuta am dat peste o serie de filmulete/interviuri in care apar atletii de top de la proba de Ironman. Dintre toate sporturile, cred ca probabil cel mai complex, datorita diversitatii tehnice ale celor 3 sporturi, si datorita volumului imens de antrenament de care ai nevoie la nivel de top.

Iar ca durata/distanta cred ca poate fi considerat de departe una din cele mai lungi probe sportive. Dupa cum zicea si unul dintre atleti, dintre diferitele distante pe care se desfasoara triathlonul, proba de sprint dureaza cam 1 ora pentru atletii de top. La alte sporturi sprint-ul dureaza 10 secunde, 30 de secunde, poate cateva minute. Cred ca poti sa-ti faci o idee buna despre anduranta necesara in sportul acesta, in momentul in care proba de sprint dureaza o ora.

Si intotdeauna exista fascinatia dificultatii. Iar atractia principala din punct de vedere al nebuniei e binenteles Ironman pe distanta intreaga, si e clar trecut un bucket-list pe care urmeaza sa-l scriu la un moment dat. Singura problema e ca mi se pare ca exista o mica industrie comerciala in jurul intregului sport, pe de o parte, iar pe de alta parte faptul ca cere destul de mult timp investit in antrenament, si sincer nu sunt deloc sigur ca vreau sa petrec 14 ore pe saptamana antrenandu-ma pentru 12-14 ore de concurs. Totusi la un moment vreau sa o fac si pe asta.

Un curs de filosofie despre moarte

Saptamana trecuta am dat peste un curs destul de interesant despre o tema mai neobisnuita. Si desi omul se repeta de destul de multe ori, pentur ca pana la urma este un curs si trebuie sa se asigure ca studentii inteleg ideile expuse, tot mi se pare interesant mai ales din prisma modului cursiv in care curg rationamentele si argumentele, si nu in ultimul rand si din cauza carismei profesorului.

100 de ani

Lumea se schimba extrem de repede, si daca din prezentul in care traim adanciti uneori e greu de observat e suficient sa te uiti in urma cu 25, 50 sau 75 de ani. Saptamanile trecute am vazut doua filme, pe cat de diferite pe atat de relevante in a prezenta realitati ce pareau in anumite momente la fel de departe de noi ca cele din antichitate.

Primul, Chariots of Fire, a fost facut in 1981 si urmareste doi sportivi britanici care participa la olimpiada din 1924. Magistral filmul, despre alergare, si incredibil de englezesc. Celalalt, Ladri di Biciclette, a fost facut in 1948 si prezinta povestea unui om care isi cauta bicicleta furata. La fel de magistral realizat, si de data aceasta incredibil de italian.

Si totusi, desi perioadele prezentate sunt intr-un fel atat de aproape de noi, totusi intr-un fel parca par atat de departe din punct de vedere al societatii si a mentalitatilor. Si prin comparatie, trebuie spus ca din multe puncte de vedere suntem o generatie norocoasa. Oricat de mult tam-tam se face in presa acum pe diferite teme, dezastre, si amenintari iminente, pur si simplu nu exista termen de comparatie intre acestea si primul si al doilea razboi mondial.

Si gasesc putin fascinanti anii respectivi, si ma intreb cu au trecut si cum au fost resimtiti de populatia din tarile cele mai afectate. Imi vine in minte acum unul din lucrurile vazute in weekend, un bust al unui episcop celebru din Koln, care practic in perioada de dupa al doilea razboi mondial a aprobat public micile furturi necesare supravietuirii populatiei (furturi carbunilor din vagoane in timpul iernii pentur incalzire, cartofi sau alte alimente necesare vietii). Venind din parte unei religii in care una din cele 10 porunci e "Sa nu furi", si venind ca o declaratie publica asumata, din prisma asta cred ca poate releva situatia din anii respectivi.

Covorul de frunze

In doua zile, doua zile uimitor de calduroase si fara vant, s-au scuturat toti copacii de pe strada noastra. Cand am plecat vineri majoritatea frunzelor era inca in copaci, iar acum majoritatea e pe trotuar, alcatuind in covor de frunze prin care e extrem de placut sa-ti tarsaii picioarele..

The Velvet Underground

Nu am pus pana acum postari despre muzica, pentru ca de foarte multe ori e un subiect destul de sensibil si personal, si de foarte multe ori se pot isca discutii destul de aprinse pe tema asta.

Sincer nu inteleg de ce e oarecum greu si nenatural sa vorbesti despre muzica care iti place, dar cred ca are legatura ca gusturile fiecaruia sunt destul de diferite, si e si o oarecare teama de a nu fi inteles de persoana cu care vorbesti. Si totusi teama nu ar avea ce sa caute in contextul asta, si am descoperit foarte multe formatii si foarte multa muzica de la prieteni si de la cunoscuti, astfel incat mi se pare destul de important sa mai share-uiesti din cand in cand.

De Velvet Underground auzisem inainte, dar nu ascultasem un album complet, pana acum cateva zile. Iar albumul Velvet Underground&Nico chiar m-a fascinat si e incontinuu pe repeat de cand l-am descoperit. Si da, sunt de parerea ca albumele trebuie ascultate cu totul, si nu pe bucati spicuite de ici de colo.

Toamna senina

Se pare ca pana cand o sa ajungem la perioadele depresive de noiembrie ploios, cu 8-9 ore de lumina pe zi toamna in Berlin ne mai lasa o saptamana se ne bucuram de zile senine si de culori tomnatice. Poza facuta in pauza de masa in timpul unei plimbari cu bicla de cam o ora, prin Grunewald care a inceput sa se transforme incet dar sigur in Gelbewald si in Rotewald, in functie de copacii intalniti.

Foamea

Foamea, Sult, sau Hunger e o scurta nuvela scrisa de Knut Hamsun la inceputul secolului. Departe de mine gandul de scrie o recenzie de carte, dar cartea mi-a placut, in primul rand din cauza descrierilor extrem de reale ale senzatiei, si a labirintului pe care personajul principal si-l creeaza singur. Nuvela e scurta, se citeste repede si are multe momente in care m-a prins destul de tare. Citind nuvela mi-am adus aminte un citat, care spunea ca omul e singurul animal care poate trece peste instinctele de supravietuire, si poate  alege sa moara pentru o idee, pe de o parte, iar pe de alta si faptul ca multe din actiunile umane sunt sub umbrela irationalului.