The Great Gatsby

Cum la inceputul anului a aparut filmul, am zis ca nu ar strica sa citesc cartea inainte de a vedea filmul. Iar in momentul in care am cautat cartea am descoperit ca varianta pentru kindle se putea downloada cu 0$ de pe Amazon (impreuna cu multe romane semnificative pentru literatura enlgezeasca / americana). Daca tot e gratis cu atat mai bine.

Revenind la carte, mi s-a parut incredibil de bine scrisa, cu scene care prind viata incredibil de usor in imaginatia cititorului, iar felul in care e construita incheierea e absolut genial. In acelasi timp mi se pare foarte tare ca a cu adevarat cunoscuta si apreciata abia la mult timp dupa ce a fost scrisa, si dupa moartea lui Fitzgerald.

Gatsby believed in the green light, the orgastic future that year by year recedes before us. It eluded us then, but that’s no matter—tomorrow we will run faster, stretch out our arms farther. . . . And then one fine morning—

So we beat on, boats against the current, borne back ceaselessly into the past.

Muzica epica

In general atunci cand lucrez sau atunci cand vreau sa ignor zgomotul de fond ascult muzica. Cea mai buna pentru concentrare e tot linistea, dar intre alte lucruri care pot sa te distraga prefer muzica. Si intotdeauna mi se pare ca merge mult mai bine muzica fara versuri, si merge destul de bine muzica clasica. Imi vine in minte un studiu legat de capacitatea de concentrare are de suferit in general atunci cand asculti muzica, cu exceptia muzicii lui Bach (cred ca poate fi extins totusi la mai multe genuri de muzica, ma indoiesc ca au testat cu toti compozitorii si cu toate genurile de muzica).

Oarecum pe aceasi lungime de unda mi se pare ca e soundtrack-ul filmelor, care e gandit ca si suport pentru film si sa fure atentia privitorului, si asa am ajuns sa ascult atunci cand mai am ceva treaba o multime de piese epice care fac ca orice punct si virgula pe care il pui la sfarsitul unei linii sa para o actiune care salveaza universul de la pierzanie. Astfel incat urmeaza:

Rosia montana

E greu de scris ceva ce nu a fost deja scris, analizat, share-uit, reanalizat, dezbatut, discutat. In schimb  dupa un an de zile de explorat Germania pe bicicleta si nu numai, dupa mii de kilometri si zone care de care mai felurite vazute si explorate indeaproape poate ca putem sa judecam lucrurile si prin prisma unei alte tari care a trecut prin aceleasi experiente.

Calatorind pe saua bicicletei prin Germania au trecut si prin zone ramase salbatice, si si prin zone care au fost puternic abuzate in secolele 19 si 20, in perioada in care Germania a cunoscut o dezvoltare exponentiala a industriei si a mineritul. Si nu a fost vorba de 20 de ani, au fost vorba de generatii intregi care au muncit in galeriile din bazinul Ruhr. Si problema e aceasi ca peste tot in lume, dupa ce se termina resursele, dupa ce se inchid minele si unitatile siderurgice ramai cu groaza de oameni care nu isi mai gasesc rostul acolo.

Si aici este vorba de nemti, care prin organizarea care ii caracterizeaza te-ai astepta sa rezolve cumva problemele. Si totusi si astazi, la zeci de ani de la inchiderea minelor somajul in bazinul Ruhr-ului e de  doua ori mai mare decat in restul germaniei. Si desi oamenii au facut o treaba destul de buna pentru a transforma muntii de steril scoti din subteran in ceva mai estetic, si desi inevitabil natura isi reintra in cele din urma in drepturi e greu sa gasesti colturi care sa fi ramas cu adevarat salbatice si neintinate. Si per total arata complet deprimant si e un loc in care nu as putea sa traiesc in vecii vecilor.

Exista inclusiv rute care trec pe la fostele obiective industriale, un fel de vizitari de sidex-uri, dar daca as avea un copil as prefera intotdeauna sa merg cu el intr-o padure salbatica in loc de a-i arata sterilul scos de bunicul, sau cocseria unde a muncit strabunicul. Pentru ca desi anumite urme se pot sterge, multe altele raman si pentru generatiile urmatoare. Si nu trebuie sa ne uitam prea departe, avem suficiente exemple de experimente industriale esuate si la noi in tara. Ideea e ca nici organizarea si planificarea nemteasca nu a gasit o solutie pentru problema.

La polul complet opus sunt zonele din est, dezindustrializate fortat de rusi dupa cel de-al doilea razboi mondial si care incearca sa se dezvolte prin turism in ultimii 20 de ani, unele cu extrem de mult success. Da, nu ai orase imense si avutie prea multa in zonele respective, dar totusi se poate vedea usor ca exista intotdeauna o alternativa de dezvoltare.

Tot vorbind cu colegii de munca si cu alti nemti, pentru majoritatea Romania are tenta unei destinatii exotice. Pentru cei care au trait in est inainte de caderea zidului era una din cele mai indepartate locuri in care puteau pleca in road-trip-uri aventuroase. Romania si Bulgaria erau tarile de la capatul celelalt al cortinei de fier (poate exagerez putin, un capat mai indepartat putea fi gasit in Rusia dar nemtii nu erau deloc dornici sa calatoreasca in Rusia). Si majoritatea care au calatorit in momentul respectiv prin Romania isi aduc aminte cu placere de tara noastra. Si multi dintre ei pastreaza aceeasi impresia, si ar calatori din nou, si probabil o vor si face din simplul motiv ca Mallorca si Spania au devenit banale, in timp ce Romania e un loc nou si exotic. Ce vor gasi in schimb in momentul in care vor ajunge aici, munti rasi si exploatari miniere sau zone pitoresti ii va face sa revina sau nu.

Si cred cu tarie ca Romania nu are nevoie de drumuri noi care sa traverseze muntii pe la 2000 de metri, pentru ca vestici le au din belsug mai aproape in Alpi. La fel cred ca nu are nevoie de statiuni de schi pentru a atrage straini, pentru ca nu se compara ce se poate in Romania cu ceea e fac austriecii, elvetienii si francezii de peste 100 de ani. Statiuni de schi poate avem nevoie pentru noi, dar si aici am dubiile mele daca ele chiar sunt necesare. In schimb Romania ar trebui sa se incerce sa se pastreze cat mai salbatica, pentru acesta ar fi un lucru cu care ai putea atrage mult mai multi pe termen lung. Munti rasi si lacuri cu cianura nu fac parte din peisajul acesta.

Totusi nu sunt ipocrit si atat timp cat scrii de pe un laptop literele pe care le scrii trebuie sa-ti dai seama el e facut din lucruri care au fost scoase la suprafata pamantului dintr-o mina de pe undeva de pe globul acesta. Si totusi Rosia Montana e o exceptie, pentru ca din punct de vedere functional, aurul care se va scoate acolo va fi transformat in bijuterii sau va ajunge in seifele vreunei banci. Nu va salva vieti, nu e critic in absolut nici o industrie, si e probabil la fel de util pentru umanitate ca Maybach-ul lui Gigi Becali.

Ma opresc aici cu cateva argumente vazute printr-o prisma putin altfel, care poate se adauga la o lista lunga de argumente evidente. Sunt totusi mandru ca intr-un boicot media aproape total cateva mii de oameni s-au strans in ultimele trei seri in Bucuresti sa protesteze, si sunt si mai mandru ca printre ei sunt si prieteni de-ai mei, si daca as fi si eu in Bucuresti as fi si eu acolo. Dar lasand la o parte daca si cu parca exista pentru cei de afara legea.rosiamontana.org .

Simfonia lumii noi

Etimologie

Zilele trecute am descoperite o functie foarte interesanta implementata de google, respectiv o functie care iti arata etimologia diferitelor cuvinte. O simpla cautare de genul "cuvant" + "etymology" iti arata de unde provine cuvantul respectiv (sau cel putin in cazul in care exista o radacina clara care sa nu fie disputata).

In germana cuvantul pentru pasiune e Leidenschaft, si radacina in cazul acesta e leiden, care inseamna a suferi, astfel incat legatura dintre passiune si suferinta e mult mai evidenta. Intr-un fel intr-o natiune in care sangele rece si planificarea sunt destul de pretuite, pare si evidenta asocierea.

Asta pana cand am cautat etimologia cuvantului si in alte limbi, si desi legatura nu e atat de evidenta la inceput radacina e aceeasi ca si in germana. Si da e adevaratat ca de multe ori pasiunea implica si suferinta, dar parca nu chiar intotdeauna.

Partidul piratilor

Toata Germania, si tot Berlinul e in plina campanie electorala, iar afisele standard au impanzit toti stalpii. Spun standard in sensul de dimensiune standard, indiferent de partid, si doar mesajul difera in functie de orientarea politica.

Si intre mesaje de genul, "Pensia minima de 1050e!" sau "Taxati Milionari!" din partea principalului partid socialista, pana la mesaje mai ponderate din partea partidelor de dreapta, sunt si mesajele electorale ale "Partidului Piratilor".

Partid care chiar a avut la alegerile trecut un maxim de popularitate de aproape 10%, dar care dupa aceasta a scazut in sondaje pentru ca practic nu avea nici un fel de platforma politica. Si daca va intrebati cum arata un poster electora pentru Partidul Piratilor:

Reteta, un nenica care pare un calculatorist sau un gamer inrait, care se intreaba "De ce nu am nici pana in momentul acesta internet ?!!?" (aluzie la faptul ca in momentul in care inchei cu o companie un contract pentru internet poate dura si pana la 3 saptamani pana cand vine cineva cu modemul). Si propunerea "Alegeti piratii pentru construirea unei infrastructuri digitale pentru mileniul 3".

Maseaua de minte

Cred ca unde in decursul evolutiei umane masele de minte nu au primit mail-ul prin care erau atentionate ca nu mai e nevoie de serviciile lor. Poate ca odata ajutau la digestia unei cantitati mari de frunze, in momentul in care ce bagam in noi era destul de sarac in calorii si probabil trebuia consumat in cantitati industriale.

Dar totusi pentru o parte din nou ele inca apar, incercand sa-si faca loc intr-un maxilar si asa destul de ingust. Si in momentul in care se intampla acest lucru, se cer scoase, nu fara putin chin. De fapt chinul depinde foarte mult de masea, si aparent maselele de minte de sus ies mult mai usor decat cele de jos.

Pentru a face o scurta introducere in poveste, in Germania in afara unor interventii mai complicate dentistul este inclus in asigurarea medicala, la fel ca si multe alte servicii medicale pentru care in Romania trebuie sa te agiti, sa dai ceva spaga, sau sa mergi pe filiera privata. Ajungand pentru prima data la dentist in Germania, trecand peste problemele legate de bariera limbii (sincer in orice domeniu specific e aceeasi problema, pentru ca daca nu ai tangente cu domeniul oricat de bine ai stii o limba nu vei sti cum se zice bieleta de directie sau obturatie de canal), mi s-a recomandat scoaterea maselelor de minte.

Stiam de ceva vreme ca ar trebui scoase, si citind putin despre ele cica e bine totusi sa le scoti in momentul cand esti inca tanar, pana in momentul in care se leaga prea puternic de os. Astfel incat ajung in cele din urma pe scaunul chirurgului stomatolog, caci aparent in germania extractiile nu se fac in cabinetul stomatologic, ci in centre specializate pe chirurgie dentara.

Aici totul e organizat nemteste, cica totul nu dureaza mai multe de 15 minute pe dinte, si doctorul foarte optimist ma intreaba daca nu vreau sa le scot pe toate 4 in aceeasi sedinta. Eu sunt ceva mai rezervat, si zic ca totusi e mai bine sa nu am intreaga gura traumatizata si insist sa le luam 2 cate 2. Nenica trece la treaba, anestezie, incepe cu cel de sus la care toata operatiunea dureaza fix 1 minut, dupa care se muta la cel de jos.

Doar ca aici incepe chinul, caci aparent maseaua de minte de jos nu era chiar asa de dornica sa-mi paraseasca corpul. Astfel incat au fost nevoie de mai multe sesiuni de improspatarea a anestezicului si de mai mult de o ora pentru a o convinge ca trebuie sa-si paraseasca locul. Doctorul a montat si a demontat un mic santier la mine in gura pentru duce la bun sfarsit operatiunea, si nici nu vreau sa ma gandesc cum o sa doara cand o sa treaca efectul anestezicului.

Nu stiu ce relatie au oamenii obisnuiti fata de dentisti, dar cel putin pentru mine sunt putine lucruri pe lumea asta de care mi-e atat de teama. Ma duc la controale regulat, stiu ca e spre binele meu si stiu ca doctorul incearca doar sa-si faca cat mai bine treaba, dar tot nu ajuta cu nimic. Mai ales ca in cazul meu anestezia in general functioneaza cu ceva intarziere (nu cred ca a fost anestezie pana acum care sa functioneze la timp si care sa nu trebuiasca intarita). Astfel incat in ora respectiva clar am transpirat mai mult decat la un maraton.

Marea usurare a venit atunci cand am vazut-o in clestele chirurgului, care o analiza si el cu ceva interes pentru a vedea de ce a iesit atat de greu. Au iesit doua, mai trebuie sa iasa inca doua.

Si acum despre cei fericiti ca evolutia i-a scutit de acest chin, totusi experienta scoaterii maselelor de minte e un subiect destul de bun de discutie, din care iata poate sa vina ceva inspiratie si pentru o postare. Sunt curios cum o sa iasa partea a doua...