Tocmai am terminat de citit cartea, carte ce m-a fascinat total si pe care va trebui sa o recitesc in viitorul mai mult sau mai putin indepartat. In foarte multe locuri mi-a dat impresia unei complexitati ascunse, si daca ar fi sa o aseman cu ceva as asemana-o cu o cutiuta in care e ascuns un mecanism mecanic de o complexitate incomensurabila.
Cartea mi se pare extrem de bine scrisa, si m-a fascinat cum un limbaj simplu poate fi folosit pentru a creea o lume atat de imbricata, un personaj atat de complex. Si cartea e extrem de bine scrisa si pentru ca poti sa relationezi extrem de usor in multe momente cu starile personajului, si pentru ca in multe momente te poarta nu neaparat prin trecutul si prin eu-ul lui Harry Haller, ci prin eu-ul, prin amintirile si prin simtirile tale.
Nu am nici de departe pretentia ca as fi inteles toate fatetele personajului, ale lumii si ale povestii, dar au fost multe momente in care puntea intre scriitor si intre cititor s-a intins mai puternic decat la multe alte carti pe care le-am citit. Acum daca chiar am inteles ce a vrut sa exprime Hesse in randurile respective e poate mai putin important, si experienta citirii oricarei carti e diferita pentru fiecare din noi. Important e totusi sa se creeze puntea intre scriitor si cititor, o punte care trece peste timp, peste culturi, peste limbi, si in toate cartile bune se adreseaza umanului din noi.
Si si in momentele in care scriu randurile acestea le scriu pentru a creea o punte in timp. Ce e interesant, e ca in cazul acesta atat scriitorul si cititorul sunt una si aceasi persoana, si probabil peste ani de zile in momentul in care voi citi postarea aceasta, ma voi aseza si voi reciti cartea despre care am povestit.
No comments:
Post a Comment