Experienta intoarcerii

Majoritatea lucrurilor pe care le gandim si le simtim sunt sortite uitarii, uitarii noastre, uitarii celorlalti si uitarii lumii in cele din urma. Intr-un fel randurile pe care le scrii si care sunt asternute pe hartia virtuala dau iluzia de a trisa uitarea respectiva, macar pentru o perioada, dar finalitatea pentru toate aceste randuri este in cele din urma este aceasi.

Astfel incat urmand aceasi incercare de a trisa uitarea, am zis sa scriu si cateva cuvinte despre ultimele 10 zile petrecute in Romania, din perspectiva oarecum personala a unei perioade de 6 luni de zile petrecute afara din tara. Uitarea se asterne pana la urma si peste obisnuintele din tara, si in momentul reintoarcerii cred ca pentru cateva zile ajungi sa vezi Romania asa cum o vad probabil si strainii. Totul pana cand te obisnuiesti din nou.

Pentru ca tine si de obisnuita, de capacitatea de ignora sau de accepta gunoiul de pe strada, cainii vagabonzi, strazile murdare, gheata care acoperata toate trotuarele, zapada neagra inghetata pe marginea drumului, masinile pentru care oprirea la trecerile de pietoni e optionala, popularitatea ziarelor de gen Click sau Cancan, covrigariile si patiseriile care par sa hraneasca oamenii, trotuare si borduri care se dezintegreaza inainte de a fi terminate si multe alte lucruri care acum nu imi vin in minte. Sunt lucruri cu care din pacate ajungi sa te obisnuiesti, cu care trebuie sa te obisnuiesti pentru a-ti duce viata mai departe in micul tau univers, cu preocuparile si cu interesele tale.

E ca un val care se asterne destul de repede, si ajungi sa ignori atat de multe probleme evidente pe care le intalnesti in fiecare zi. Pentru cineva care a fost deja obisnuit odata nu dureaza mai mult de cateva zile, si lucrurile pe care le observai initial incep din nou sa fie acoperite de val.

Si totusi ca de obicei exista doua fatete, la fel cum orice balanta are doua talere, iar intoarcere si concediul au venit impreuna cu mult timp petrecut cu parintii si cu prietenii, cu zile petrecute la munte care mi-au amintit de verticalitatea muntilor nostrii, cu zile pline in care am vazut o groaza de cunoscuti. Desi nu as putea spune ca a fost cu adevarat un concediu, sau mai degraba un concediu un un dute-vino si cu o tenta de alergatura continua, la partea de relatii interumane a fost extrem extrem de plin. Si da, in Romania este mult mai usor sa legi o discutie cu cativa necunoscuti intr-un apartament in tren, cu oamenii pe munte dar mai ales cu prietenii si cu parintii. 

Poate ca primele zile s-au suprapus peste perioada in care am trecut din nou de la aerul sanatos din Berlin la cel din Bucuresti, cu efecte deloc benefice asupra astmului meu, iar in cazul meu boala are efecte cam depresive, dar tot cred ca e un sambure de adevar in ridicarea valului si in reacomodarea rapida. Dar din zilele respective, tot imi ramane in minte impresia puternica a unei societati in disolutie.