Wagnerian

Nu pot sa zic ca mi se pare toate geniala, dar primele 7 minute sunt epice.

Calatoriile unui an

Mi se pare incredibil ca toate secventele au fost filmate in timpului unui an. Si trecand peste realizarea exceptionala si peste cadrele suprinse care te poarta prin cele mai indepartate colturi ale globului, ma gandesc la tot efortul tehnic necesar pentru a filma cadrele respective.

Ultimul negustor de gheata

Oare cate din obiceiurile care se pierd in intreaga lume se pot pastra? Cate din ele mai au inca sens intr-o lume intr-o schimbare atat de rapida. Si totusi poate nu ne dam seama cat de mult ne lipseste ceva decat atunci cand e pierdut pentru totdeauna.
The Last Ice Merchant (El Último Hielero) from Sandy Patch on Vimeo.

Batalionul de biciclisti

Inspirat de urmatoarea poza antica, si dupa ceva sapat prin tenebrele internetului am aflat ca au existat intr-o perioada din jurul primului razboi mondial in armata italiana cateva detasamente de biciclisti.

Practic rolul lor era cam pe unde era si rolul cavaleriei usoare, bazandu-se pe mobilitate si pe manevrabilitate. Raspunsul la intrebarea daca au fost eficienti e cel putin dezbatut in schimb. Nu de alta dar mi-e foarte greu sa-mi imaginez un atac furibund al unui detasament de biciclisti. Sau cel putin daca e sa-l compari cu un atac de cavalerie (mai ales cu unul care sa fie descris bine, si aici sunt suficiente romane care nu duc lipsa de descrieri reusite), mie cel putin imi vine greu sa-mi imaginez o sarja de biciclisti.

Totusi ce mi se pare foarte interesant, e ca Bianchi a facut mai multe modele de bicicleta speciale pentru batalioanele de biciclisti, cu suspensie fata/spate, dar cu cauciucri pline pentru a evita penele (cum ar fi ca in in timpul unui atac sa faci pana). Mai multe informatii despre biciclete, si despre Bersaglieri sunt sistematizate in urmatorul articol.

Relatiile germano-franceze

La firma la care lucrez avem pe perioada verii doi studenti din Franta, care isi fac practica in Berlin. Ce mi se pare interesant e ca in comparatie cu alte popoare europene, nici un Franta nici in Germania engleza nu e foarte iubita, dar oricum e mai iubita decat germana in Franta sau franceza in Germania.

Astfel incat fara a avea de ales oamenii trebuie sa se inteleaga intre ei in engleza, o limba sa spunem ca nu o stapanesc prea bine. Astfel incat astazi la masa de pranz, a avut loc o discutie foarte comica intre un german si un francez.

Practic germanul a intrebat unde locuieste francezul in Paris, francezul a inteles ca e intrebat unde locuieste in Berlin, si s-a apucat sa explice cu accentul specific unde locuieste in Berlin. Germanul a zis foarte senin ca nu stie unde e asta in Paris (desi fiind berlinez si ma gandeam ca ar fi inteles ca defapt francezul povestea despre un loc din Berlin), si s-a apucat sa povesteasca pe unde a stat el cand a vizitat Paris-ul.

Si probabil nici unul din ei nu si-ar fi dat seama de comicul situatiei daca nu le-am fi atras atentia.

Oricum cred ca e destul de relevanta despre cum merge comunicarea intre germani si francezi.

Bolero

Astazi am aflat cu oarecare surpindere ca Bolero a fost compus pentru balet, la cerinta balerinei ruse Ida Rubinstein. La premiera se spune ca a fost un mic scandal, atunci cand o doamna scoasa din minti de ritmul capatat de piesa spre final, a iesit afara din sala strigand "Ajutor, un om nebun! E un om nebun!". Mai tarziu Ravel a comentat ca a fost singura persoana care a inteles opera.

Magia luminii perfecte

In ziua de dinainte am pedalat 120 de kilometri prin Olanda, pentru a ajunge la un camping aflat pe Kinderdjik, un polder in care se gasesc destul de multe mori de vant pastrate intr-o stare foarte buna. Practic au fost folosite pana in 1950, dar si in zilele noastre cateva sunt inca pastrate in stare de functionare. Iar ca vechime, majoritatea au fost construite pe la 1700 toamna, dar cateva mai vechi au fost facute cu un secol inainte.

In momentul cand dormi in aer liber, chiar si in cort, corpul tau seziseaza momentul in care vine ziua, si in general ai un moment in care te trezesti in momentul cand se trece de la intunericul noptii la lumina diminetii.

Primavara contribuie la efectul acesta si toate pasarile care isi cauta parteneri, si care isi canta sufletele prin toate colturile ce mai au putina natura pastrata. Inca mai am febra musculara de la concursul de scari, iar experienta iesirii din cort e putin cam dureroasa. Dar trezit de lumina si de pasarele, si chemat de toaleta trebuie  sa trec peste momentul ridicarii in picioare.

Campingul e in fundul polderului, si in momentul in care ies din cort totul imprejur e acoperita de o patura de ceata de 2-3 metri. Intors de la toaleta si trezit de experienta ridicatului in picioare, zic sa iau si aparatele dupa mine pentru a incerca sa fac cateva poze, dar pentru aceasta trebuie sa urc pe un dig care se gaseste putin de asupra cetii.

Satul in care e campingul doarme dus, nu e nici un fel de miscare in afara de vacile si oile care incep si ele sa fie trezite de razele de lumina. Soarele inca nu a aparut, si dupa ce patrulez putin pe dig imi dau seama ca pe bicicleta m-as misca mult mai repede. Cu riscul de a rata rasaritul si cu aceasi febra musculara crunta, alerg pana la cort pentru a dezlega bicicleta, si urcat pe bicicleta pedalez pe un drum ce se merge pe langa 2 mori de vant situate la marginea satului.

Totul se petrece intr-o fuga continua, pentur ca soarele nu astepta pe nimeni, si gafaind ma dau jos de pe bicicleta la fix pentru a prinde momentul in care iese dupa linia orziontului, din spatele satului. Si lumina chiar e perfecta, si incerc sa surprind cat de mult pot din moment cu ajutorul aparatelor ceva cam ramase in urma din punct de vedere al tehnicii.

Mi se pare magic pentru ca totul e atat de efemer, in interval de 10 minute toata ceata se evapora si am in fata acelasi polder lipsit de mister, dar in timpul celor 10 minute totul se petrece ca intr-o transa, pe de o parte observand frumusetea momentului, pe de alta parte incercand sa surpind cat de mult pot din el. E 5:30 dimineata, si nu stiu cati de multi ar iesi din caldura sacului de dormit, dar pe de alta parte sunt convins ca odata deprins poate fi un obicei care creeaza dependenta.

Si desi dupa ceva timp impreuna cu D40x-ul am ajuns sa-l cunosc destul de bine si ca multe unelte a ajuns sa devina o extensie a utilizatorului, si acum ca si in alte momente am simtit ca poate ar fi necesar un aparat mai bun, si o sticla mai buna pentru a suprinde momentele respective. 

10 minute efemere, o dimineata perfecta si cateva poze mai jos: