Magia luminii perfecte

In ziua de dinainte am pedalat 120 de kilometri prin Olanda, pentru a ajunge la un camping aflat pe Kinderdjik, un polder in care se gasesc destul de multe mori de vant pastrate intr-o stare foarte buna. Practic au fost folosite pana in 1950, dar si in zilele noastre cateva sunt inca pastrate in stare de functionare. Iar ca vechime, majoritatea au fost construite pe la 1700 toamna, dar cateva mai vechi au fost facute cu un secol inainte.

In momentul cand dormi in aer liber, chiar si in cort, corpul tau seziseaza momentul in care vine ziua, si in general ai un moment in care te trezesti in momentul cand se trece de la intunericul noptii la lumina diminetii.

Primavara contribuie la efectul acesta si toate pasarile care isi cauta parteneri, si care isi canta sufletele prin toate colturile ce mai au putina natura pastrata. Inca mai am febra musculara de la concursul de scari, iar experienta iesirii din cort e putin cam dureroasa. Dar trezit de lumina si de pasarele, si chemat de toaleta trebuie  sa trec peste momentul ridicarii in picioare.

Campingul e in fundul polderului, si in momentul in care ies din cort totul imprejur e acoperita de o patura de ceata de 2-3 metri. Intors de la toaleta si trezit de experienta ridicatului in picioare, zic sa iau si aparatele dupa mine pentru a incerca sa fac cateva poze, dar pentru aceasta trebuie sa urc pe un dig care se gaseste putin de asupra cetii.

Satul in care e campingul doarme dus, nu e nici un fel de miscare in afara de vacile si oile care incep si ele sa fie trezite de razele de lumina. Soarele inca nu a aparut, si dupa ce patrulez putin pe dig imi dau seama ca pe bicicleta m-as misca mult mai repede. Cu riscul de a rata rasaritul si cu aceasi febra musculara crunta, alerg pana la cort pentru a dezlega bicicleta, si urcat pe bicicleta pedalez pe un drum ce se merge pe langa 2 mori de vant situate la marginea satului.

Totul se petrece intr-o fuga continua, pentur ca soarele nu astepta pe nimeni, si gafaind ma dau jos de pe bicicleta la fix pentru a prinde momentul in care iese dupa linia orziontului, din spatele satului. Si lumina chiar e perfecta, si incerc sa surprind cat de mult pot din moment cu ajutorul aparatelor ceva cam ramase in urma din punct de vedere al tehnicii.

Mi se pare magic pentru ca totul e atat de efemer, in interval de 10 minute toata ceata se evapora si am in fata acelasi polder lipsit de mister, dar in timpul celor 10 minute totul se petrece ca intr-o transa, pe de o parte observand frumusetea momentului, pe de alta parte incercand sa surpind cat de mult pot din el. E 5:30 dimineata, si nu stiu cati de multi ar iesi din caldura sacului de dormit, dar pe de alta parte sunt convins ca odata deprins poate fi un obicei care creeaza dependenta.

Si desi dupa ceva timp impreuna cu D40x-ul am ajuns sa-l cunosc destul de bine si ca multe unelte a ajuns sa devina o extensie a utilizatorului, si acum ca si in alte momente am simtit ca poate ar fi necesar un aparat mai bun, si o sticla mai buna pentru a suprinde momentele respective. 

10 minute efemere, o dimineata perfecta si cateva poze mai jos: