Expresii regulate

Dupa ce un weekend intreg m-am luptat cu ele incercand sa uniformizez felul in care blogger-ul de-a lungul timpului s-a hotarat salveze postarile, m-am lovit din nou de expresii regulate.

Din experienta de pana acum, pe masura ce lucrezi cu ele devin mai inteligibile si iti dai seama ca poti sa faci chestii extrem de tari cu ele. In acelasi timp sintaxa e cel putin criptica, si sansele sunt ca la o saptamana dupa ce le scrii sa nu ai habar ce voiai sa faci acolo.

In acelasi timp in momentul cand iti iese intr-o linie o chestie pentru care ar fi trebuit sa cel putin cateva zeci de linii de cod, te simti un pic ca un magician. Pe de alta parte daca ai fi scris cateva zeci de linii de cod, sansele sa poti sa le refolosesti erau mult mai mari.

Cred ca una din cele mai bune descrieri pe care le-am citit pana acum urmatoarea:

"There is no gentle beginning to regular expressions. You are either into hieroglyphics big time - in which case you will love this stuff - or you need to use regular expression, in which case your only reward may be a headache. But they are jolly useful. Sometimes."

Si alte caracterizari, via xkcd:

The Great Gatsby

Cum la inceputul anului a aparut filmul, am zis ca nu ar strica sa citesc cartea inainte de a vedea filmul. Iar in momentul in care am cautat cartea am descoperit ca varianta pentru kindle se putea downloada cu 0$ de pe Amazon (impreuna cu multe romane semnificative pentru literatura enlgezeasca / americana). Daca tot e gratis cu atat mai bine.

Revenind la carte, mi s-a parut incredibil de bine scrisa, cu scene care prind viata incredibil de usor in imaginatia cititorului, iar felul in care e construita incheierea e absolut genial. In acelasi timp mi se pare foarte tare ca a cu adevarat cunoscuta si apreciata abia la mult timp dupa ce a fost scrisa, si dupa moartea lui Fitzgerald.

Gatsby believed in the green light, the orgastic future that year by year recedes before us. It eluded us then, but that’s no matter—tomorrow we will run faster, stretch out our arms farther. . . . And then one fine morning—

So we beat on, boats against the current, borne back ceaselessly into the past.

Muzica epica

In general atunci cand lucrez sau atunci cand vreau sa ignor zgomotul de fond ascult muzica. Cea mai buna pentru concentrare e tot linistea, dar intre alte lucruri care pot sa te distraga prefer muzica. Si intotdeauna mi se pare ca merge mult mai bine muzica fara versuri, si merge destul de bine muzica clasica. Imi vine in minte un studiu legat de capacitatea de concentrare are de suferit in general atunci cand asculti muzica, cu exceptia muzicii lui Bach (cred ca poate fi extins totusi la mai multe genuri de muzica, ma indoiesc ca au testat cu toti compozitorii si cu toate genurile de muzica).

Oarecum pe aceasi lungime de unda mi se pare ca e soundtrack-ul filmelor, care e gandit ca si suport pentru film si sa fure atentia privitorului, si asa am ajuns sa ascult atunci cand mai am ceva treaba o multime de piese epice care fac ca orice punct si virgula pe care il pui la sfarsitul unei linii sa para o actiune care salveaza universul de la pierzanie. Astfel incat urmeaza:

Rosia montana

E greu de scris ceva ce nu a fost deja scris, analizat, share-uit, reanalizat, dezbatut, discutat. In schimb  dupa un an de zile de explorat Germania pe bicicleta si nu numai, dupa mii de kilometri si zone care de care mai felurite vazute si explorate indeaproape poate ca putem sa judecam lucrurile si prin prisma unei alte tari care a trecut prin aceleasi experiente.

Calatorind pe saua bicicletei prin Germania au trecut si prin zone ramase salbatice, si si prin zone care au fost puternic abuzate in secolele 19 si 20, in perioada in care Germania a cunoscut o dezvoltare exponentiala a industriei si a mineritul. Si nu a fost vorba de 20 de ani, au fost vorba de generatii intregi care au muncit in galeriile din bazinul Ruhr. Si problema e aceasi ca peste tot in lume, dupa ce se termina resursele, dupa ce se inchid minele si unitatile siderurgice ramai cu groaza de oameni care nu isi mai gasesc rostul acolo.

Si aici este vorba de nemti, care prin organizarea care ii caracterizeaza te-ai astepta sa rezolve cumva problemele. Si totusi si astazi, la zeci de ani de la inchiderea minelor somajul in bazinul Ruhr-ului e de  doua ori mai mare decat in restul germaniei. Si desi oamenii au facut o treaba destul de buna pentru a transforma muntii de steril scoti din subteran in ceva mai estetic, si desi inevitabil natura isi reintra in cele din urma in drepturi e greu sa gasesti colturi care sa fi ramas cu adevarat salbatice si neintinate. Si per total arata complet deprimant si e un loc in care nu as putea sa traiesc in vecii vecilor.

Exista inclusiv rute care trec pe la fostele obiective industriale, un fel de vizitari de sidex-uri, dar daca as avea un copil as prefera intotdeauna sa merg cu el intr-o padure salbatica in loc de a-i arata sterilul scos de bunicul, sau cocseria unde a muncit strabunicul. Pentru ca desi anumite urme se pot sterge, multe altele raman si pentru generatiile urmatoare. Si nu trebuie sa ne uitam prea departe, avem suficiente exemple de experimente industriale esuate si la noi in tara. Ideea e ca nici organizarea si planificarea nemteasca nu a gasit o solutie pentru problema.

La polul complet opus sunt zonele din est, dezindustrializate fortat de rusi dupa cel de-al doilea razboi mondial si care incearca sa se dezvolte prin turism in ultimii 20 de ani, unele cu extrem de mult success. Da, nu ai orase imense si avutie prea multa in zonele respective, dar totusi se poate vedea usor ca exista intotdeauna o alternativa de dezvoltare.

Tot vorbind cu colegii de munca si cu alti nemti, pentru majoritatea Romania are tenta unei destinatii exotice. Pentru cei care au trait in est inainte de caderea zidului era una din cele mai indepartate locuri in care puteau pleca in road-trip-uri aventuroase. Romania si Bulgaria erau tarile de la capatul celelalt al cortinei de fier (poate exagerez putin, un capat mai indepartat putea fi gasit in Rusia dar nemtii nu erau deloc dornici sa calatoreasca in Rusia). Si majoritatea care au calatorit in momentul respectiv prin Romania isi aduc aminte cu placere de tara noastra. Si multi dintre ei pastreaza aceeasi impresia, si ar calatori din nou, si probabil o vor si face din simplul motiv ca Mallorca si Spania au devenit banale, in timp ce Romania e un loc nou si exotic. Ce vor gasi in schimb in momentul in care vor ajunge aici, munti rasi si exploatari miniere sau zone pitoresti ii va face sa revina sau nu.

Si cred cu tarie ca Romania nu are nevoie de drumuri noi care sa traverseze muntii pe la 2000 de metri, pentru ca vestici le au din belsug mai aproape in Alpi. La fel cred ca nu are nevoie de statiuni de schi pentru a atrage straini, pentru ca nu se compara ce se poate in Romania cu ceea e fac austriecii, elvetienii si francezii de peste 100 de ani. Statiuni de schi poate avem nevoie pentru noi, dar si aici am dubiile mele daca ele chiar sunt necesare. In schimb Romania ar trebui sa se incerce sa se pastreze cat mai salbatica, pentru acesta ar fi un lucru cu care ai putea atrage mult mai multi pe termen lung. Munti rasi si lacuri cu cianura nu fac parte din peisajul acesta.

Totusi nu sunt ipocrit si atat timp cat scrii de pe un laptop literele pe care le scrii trebuie sa-ti dai seama el e facut din lucruri care au fost scoase la suprafata pamantului dintr-o mina de pe undeva de pe globul acesta. Si totusi Rosia Montana e o exceptie, pentru ca din punct de vedere functional, aurul care se va scoate acolo va fi transformat in bijuterii sau va ajunge in seifele vreunei banci. Nu va salva vieti, nu e critic in absolut nici o industrie, si e probabil la fel de util pentru umanitate ca Maybach-ul lui Gigi Becali.

Ma opresc aici cu cateva argumente vazute printr-o prisma putin altfel, care poate se adauga la o lista lunga de argumente evidente. Sunt totusi mandru ca intr-un boicot media aproape total cateva mii de oameni s-au strans in ultimele trei seri in Bucuresti sa protesteze, si sunt si mai mandru ca printre ei sunt si prieteni de-ai mei, si daca as fi si eu in Bucuresti as fi si eu acolo. Dar lasand la o parte daca si cu parca exista pentru cei de afara legea.rosiamontana.org .

Simfonia lumii noi

Etimologie

Zilele trecute am descoperite o functie foarte interesanta implementata de google, respectiv o functie care iti arata etimologia diferitelor cuvinte. O simpla cautare de genul "cuvant" + "etymology" iti arata de unde provine cuvantul respectiv (sau cel putin in cazul in care exista o radacina clara care sa nu fie disputata).

In germana cuvantul pentru pasiune e Leidenschaft, si radacina in cazul acesta e leiden, care inseamna a suferi, astfel incat legatura dintre passiune si suferinta e mult mai evidenta. Intr-un fel intr-o natiune in care sangele rece si planificarea sunt destul de pretuite, pare si evidenta asocierea.

Asta pana cand am cautat etimologia cuvantului si in alte limbi, si desi legatura nu e atat de evidenta la inceput radacina e aceeasi ca si in germana. Si da e adevaratat ca de multe ori pasiunea implica si suferinta, dar parca nu chiar intotdeauna.

Partidul piratilor

Toata Germania, si tot Berlinul e in plina campanie electorala, iar afisele standard au impanzit toti stalpii. Spun standard in sensul de dimensiune standard, indiferent de partid, si doar mesajul difera in functie de orientarea politica.

Si intre mesaje de genul, "Pensia minima de 1050e!" sau "Taxati Milionari!" din partea principalului partid socialista, pana la mesaje mai ponderate din partea partidelor de dreapta, sunt si mesajele electorale ale "Partidului Piratilor".

Partid care chiar a avut la alegerile trecut un maxim de popularitate de aproape 10%, dar care dupa aceasta a scazut in sondaje pentru ca practic nu avea nici un fel de platforma politica. Si daca va intrebati cum arata un poster electora pentru Partidul Piratilor:

Reteta, un nenica care pare un calculatorist sau un gamer inrait, care se intreaba "De ce nu am nici pana in momentul acesta internet ?!!?" (aluzie la faptul ca in momentul in care inchei cu o companie un contract pentru internet poate dura si pana la 3 saptamani pana cand vine cineva cu modemul). Si propunerea "Alegeti piratii pentru construirea unei infrastructuri digitale pentru mileniul 3".

Maseaua de minte

Cred ca unde in decursul evolutiei umane masele de minte nu au primit mail-ul prin care erau atentionate ca nu mai e nevoie de serviciile lor. Poate ca odata ajutau la digestia unei cantitati mari de frunze, in momentul in care ce bagam in noi era destul de sarac in calorii si probabil trebuia consumat in cantitati industriale.

Dar totusi pentru o parte din nou ele inca apar, incercand sa-si faca loc intr-un maxilar si asa destul de ingust. Si in momentul in care se intampla acest lucru, se cer scoase, nu fara putin chin. De fapt chinul depinde foarte mult de masea, si aparent maselele de minte de sus ies mult mai usor decat cele de jos.

Pentru a face o scurta introducere in poveste, in Germania in afara unor interventii mai complicate dentistul este inclus in asigurarea medicala, la fel ca si multe alte servicii medicale pentru care in Romania trebuie sa te agiti, sa dai ceva spaga, sau sa mergi pe filiera privata. Ajungand pentru prima data la dentist in Germania, trecand peste problemele legate de bariera limbii (sincer in orice domeniu specific e aceeasi problema, pentru ca daca nu ai tangente cu domeniul oricat de bine ai stii o limba nu vei sti cum se zice bieleta de directie sau obturatie de canal), mi s-a recomandat scoaterea maselelor de minte.

Stiam de ceva vreme ca ar trebui scoase, si citind putin despre ele cica e bine totusi sa le scoti in momentul cand esti inca tanar, pana in momentul in care se leaga prea puternic de os. Astfel incat ajung in cele din urma pe scaunul chirurgului stomatolog, caci aparent in germania extractiile nu se fac in cabinetul stomatologic, ci in centre specializate pe chirurgie dentara.

Aici totul e organizat nemteste, cica totul nu dureaza mai multe de 15 minute pe dinte, si doctorul foarte optimist ma intreaba daca nu vreau sa le scot pe toate 4 in aceeasi sedinta. Eu sunt ceva mai rezervat, si zic ca totusi e mai bine sa nu am intreaga gura traumatizata si insist sa le luam 2 cate 2. Nenica trece la treaba, anestezie, incepe cu cel de sus la care toata operatiunea dureaza fix 1 minut, dupa care se muta la cel de jos.

Doar ca aici incepe chinul, caci aparent maseaua de minte de jos nu era chiar asa de dornica sa-mi paraseasca corpul. Astfel incat au fost nevoie de mai multe sesiuni de improspatarea a anestezicului si de mai mult de o ora pentru a o convinge ca trebuie sa-si paraseasca locul. Doctorul a montat si a demontat un mic santier la mine in gura pentru duce la bun sfarsit operatiunea, si nici nu vreau sa ma gandesc cum o sa doara cand o sa treaca efectul anestezicului.

Nu stiu ce relatie au oamenii obisnuiti fata de dentisti, dar cel putin pentru mine sunt putine lucruri pe lumea asta de care mi-e atat de teama. Ma duc la controale regulat, stiu ca e spre binele meu si stiu ca doctorul incearca doar sa-si faca cat mai bine treaba, dar tot nu ajuta cu nimic. Mai ales ca in cazul meu anestezia in general functioneaza cu ceva intarziere (nu cred ca a fost anestezie pana acum care sa functioneze la timp si care sa nu trebuiasca intarita). Astfel incat in ora respectiva clar am transpirat mai mult decat la un maraton.

Marea usurare a venit atunci cand am vazut-o in clestele chirurgului, care o analiza si el cu ceva interes pentru a vedea de ce a iesit atat de greu. Au iesit doua, mai trebuie sa iasa inca doua.

Si acum despre cei fericiti ca evolutia i-a scutit de acest chin, totusi experienta scoaterii maselelor de minte e un subiect destul de bun de discutie, din care iata poate sa vina ceva inspiratie si pentru o postare. Sunt curios cum o sa iasa partea a doua...

South!

Ti-e foame si esti deceptionat ca nu gasesti o chestie in meniu care sa te atraga? Gandeste-te cum e sa supravietuiesti vreme de 400 de zile cu grasime de foca si cu friptura de pinguin, cum e sa dezgropi aceleasi resturi pentru a incerca sa alegi de pe el ce mai e comestibil de 2-3 ori.

E cald afara si ti-e sete, si nu e decat o bere calda la indemana? Gandeste-te cum e sa te culci seara cu cateva bucatele de gheata in tabachera in sacul de dormit si daca dormi suficient de linisit dimineata o sa ai cateva lingurite de apa pentru micul dejun.

Esti departe si tie dor de casa? Gandeste-te cum e sa fi prins in banchiza polara, la zeci de mii de kilometri de casa, si sa vezi nava pe care ai trait in ultimul an distrusa de gheturi. Cum e sa pui prima data piciorul pe pamant dupa 500 de zile.

E putin mai racoare afara si ai uitat geaca acasa? Gandeste-te cum e sa navighezi 17 zile intr-o barcuta prin unul din cele mai furtunoase oceane de pe planeta aceasta, ud pana la piele, cu temperaturi de sub 0 grade.

Un masiv muntos necunoscut te intimideaza? Gandeste-te cum e sa fi pus sa traversezi un teren brazdat de munti si ghetari, cu ghete si haine uzate de luni de folosinta, cu o coarda de 13 metri si cu o singura tesla de templar pe post de piolet la 3 oameni.

Cred ca multe din probleme cu care ne confruntam  si multe din dramele pe care ni se pare ca le traim sunt putin auto-inflamate prin importanta exagerata pe care le-o acordam. Si cateodata o calibrare a scarii la care ne raportam e mai mult decat binevenita.

E o carte de-a dreptul incredibila, pe care am citit-o in mijlocuri veri, in temperaturi dupa care personajele aventurii au tanjit luni la randul.

E o poveste uimitoare de supravietuire, e povestea lui Schackelton, e o poveste adevarata care socheaza prin experientele prin care au trecut oamenii respectivi.

Nu e scrisa de un om care sa aiba un talent scriitoricesc deosebit,  are in foarte multe locuri o tenta de jurnal de bord, si totusi sau poate tocmai din cauza asta, din cauza modului sincer si onest in care sunt relatate experientele razbate intr-un fel care a fost dimensiunea aventurii. Partea cea mai tare e ca poate fi luata si de pe project guttenberg, iar varianta de acolo e chiar ok.

" That was all of tangible things; but in memories we were rich. We had pierced the veneer of outside things. We had "suffered, starved and triumphed, groveled down yet grasped at glory, grown bigger in the bigness of the whole. We had seen God in His splendours, heard the text that Nature renders." We had reached the naked soul of man. "

De ce alergam

Un comic epic si introspectiv despre motivele pentru care alergam. Extrem de bine realizat, chiar se merita urmarit pana la capat.

Summertime

... And the living is easy ....



Ella Fitzgerald si Gerschwin mi-au rasunat oarecum constant in minte in ultima saptamana, prima saptamana de vara adevarata din Berlin. Si reflecta destul de bine atmosfera din oras, cu cerul senin de vara si temperaturi perfecte, nici prea cald nici prea frig.

Cu foarte multi Berlinezi in concediu, cu orasul plin de oameni pe bicicleta, cu lacurile si plajele de langa lacuri ticsite de oameni care se bucura de soare, cu zambete pe fata, cu par ud si despletit in vant, cu o explozie a teilor.

Prin padurea verde cu dune de nisip.

Nimeni nu ma vrea.

Povesti despre Auschwitz in prag de seara.

San Soucci, in franceze fara griji.

Sachsenhausen

Un lagar de concentrare care a servit ca model pentru alte lagare imprastiate prin toata Europa, pe unde s-au perindat cateva zeci de mii de oameni, din care doar o mica parte a supravietuit.

E extrem de ciudat sa te plimbi prin perimetrul fostului lagar de concentrare, sa calci pe urmele pe care au calcat si cei care au fost inchisi aici, sa intri in baracile in care au trait, sa vezi imagini si marturiile oamenilor care au trecut prin chestia asta.

Si nu poti sa nu te gandesti ca dramele pe care aparent in zilele noastre sunt ridicole in comparatie cu cele traite de generatia care a trait acum 70 de ani. Ma gandesc numai la putinele cazuri ale oamenilor care au supravietuit in lagar vreme de 6-7 ani, prinzand si eliberarea. 7 ani din viata, pierduti in unul din cele mai groaznice locuri imaginabile. 7 ani.

Printre multele informatii prezentate mi s-a parut extrem de interesante cateva carticele cu cantece compuse de prizonieri in lagare. Muzica era ceva intre revolta si terapie, fiind de-a lungul timpului fie tolerata de catre ofiterii SS fie interzisa. Se canta in drum spre locurile in care erau dusi prizonierii sa munceasca, seara dupa terminarea zilei de munca, sau ca protest impotriva conditiilor din baraci.

Si pentru ca tot am luat aparatul dupa mine, mai jos sunt cateva poze din memorial:

Vestejire metalica.

In memoria celor 19 luxemburghezi care au murit in lagar.

Omul nou.

Munca elibereaza.

Sub supravegherea soldatului sovietic.

Cativa din cei 10.000 de prizonieri de razboi rusi care au fost omorati prin impuscare in cateva zile.

Monumentul.

In una din fostele baraci.

Unde se termina drumul.

Genial filmuletul, trecand poate putin peste o usoara tenta americana de reality show. Dar locurile, si sentimentul de aventura extrema m-au facut sa trec cu extrem de mare usurinta ea. Iar Kyrgystan e mult prea tare ca si tara.

Nebunia

Una din cele mai vechi teme muzicale populare europene, preluata de nenumarati compozitori:

Primele fotografii pe hartie

Acum trei saptamani, cand eram in in plina cautare a unui aparat foto am ajuns oarecum din intamplare la un magazin foto de langa noi pentru a ma juca putin cu doua modele in care eram extrem de indecis in momentul respectiv.

Si odata ajuns acolo am descoperit ca oamenii aveau si o oferta pentru printarea fotografiilor in format mare, astfel incat am profitat si pentru prima data de cand fac fotografii am vazut rezultatul si pe altceva decat pe ecranul monitorului.

E foarte tare cat de mult se schimba perspectiva in momentul in care fotografia pe hartia, sincer mi se pare ca arata mult mai bine (chiar daca ar fi trebuit sa ma joc mai mult la color management). Si pentru a putea fi vazute de mai multa lumea, le-am lipit pe peretele din spatele biroului, astfel incat de fiecare data cand imi fac un ceai pot sa arunc si o privire peste o parte din locurile prin care am fost pana acum.

Wagnerian

Nu pot sa zic ca mi se pare toate geniala, dar primele 7 minute sunt epice.

Calatoriile unui an

Mi se pare incredibil ca toate secventele au fost filmate in timpului unui an. Si trecand peste realizarea exceptionala si peste cadrele suprinse care te poarta prin cele mai indepartate colturi ale globului, ma gandesc la tot efortul tehnic necesar pentru a filma cadrele respective.

Ultimul negustor de gheata

Oare cate din obiceiurile care se pierd in intreaga lume se pot pastra? Cate din ele mai au inca sens intr-o lume intr-o schimbare atat de rapida. Si totusi poate nu ne dam seama cat de mult ne lipseste ceva decat atunci cand e pierdut pentru totdeauna.
The Last Ice Merchant (El Último Hielero) from Sandy Patch on Vimeo.

Batalionul de biciclisti

Inspirat de urmatoarea poza antica, si dupa ceva sapat prin tenebrele internetului am aflat ca au existat intr-o perioada din jurul primului razboi mondial in armata italiana cateva detasamente de biciclisti.

Practic rolul lor era cam pe unde era si rolul cavaleriei usoare, bazandu-se pe mobilitate si pe manevrabilitate. Raspunsul la intrebarea daca au fost eficienti e cel putin dezbatut in schimb. Nu de alta dar mi-e foarte greu sa-mi imaginez un atac furibund al unui detasament de biciclisti. Sau cel putin daca e sa-l compari cu un atac de cavalerie (mai ales cu unul care sa fie descris bine, si aici sunt suficiente romane care nu duc lipsa de descrieri reusite), mie cel putin imi vine greu sa-mi imaginez o sarja de biciclisti.

Totusi ce mi se pare foarte interesant, e ca Bianchi a facut mai multe modele de bicicleta speciale pentru batalioanele de biciclisti, cu suspensie fata/spate, dar cu cauciucri pline pentru a evita penele (cum ar fi ca in in timpul unui atac sa faci pana). Mai multe informatii despre biciclete, si despre Bersaglieri sunt sistematizate in urmatorul articol.

Relatiile germano-franceze

La firma la care lucrez avem pe perioada verii doi studenti din Franta, care isi fac practica in Berlin. Ce mi se pare interesant e ca in comparatie cu alte popoare europene, nici un Franta nici in Germania engleza nu e foarte iubita, dar oricum e mai iubita decat germana in Franta sau franceza in Germania.

Astfel incat fara a avea de ales oamenii trebuie sa se inteleaga intre ei in engleza, o limba sa spunem ca nu o stapanesc prea bine. Astfel incat astazi la masa de pranz, a avut loc o discutie foarte comica intre un german si un francez.

Practic germanul a intrebat unde locuieste francezul in Paris, francezul a inteles ca e intrebat unde locuieste in Berlin, si s-a apucat sa explice cu accentul specific unde locuieste in Berlin. Germanul a zis foarte senin ca nu stie unde e asta in Paris (desi fiind berlinez si ma gandeam ca ar fi inteles ca defapt francezul povestea despre un loc din Berlin), si s-a apucat sa povesteasca pe unde a stat el cand a vizitat Paris-ul.

Si probabil nici unul din ei nu si-ar fi dat seama de comicul situatiei daca nu le-am fi atras atentia.

Oricum cred ca e destul de relevanta despre cum merge comunicarea intre germani si francezi.

Bolero

Astazi am aflat cu oarecare surpindere ca Bolero a fost compus pentru balet, la cerinta balerinei ruse Ida Rubinstein. La premiera se spune ca a fost un mic scandal, atunci cand o doamna scoasa din minti de ritmul capatat de piesa spre final, a iesit afara din sala strigand "Ajutor, un om nebun! E un om nebun!". Mai tarziu Ravel a comentat ca a fost singura persoana care a inteles opera.

Magia luminii perfecte

In ziua de dinainte am pedalat 120 de kilometri prin Olanda, pentru a ajunge la un camping aflat pe Kinderdjik, un polder in care se gasesc destul de multe mori de vant pastrate intr-o stare foarte buna. Practic au fost folosite pana in 1950, dar si in zilele noastre cateva sunt inca pastrate in stare de functionare. Iar ca vechime, majoritatea au fost construite pe la 1700 toamna, dar cateva mai vechi au fost facute cu un secol inainte.

In momentul cand dormi in aer liber, chiar si in cort, corpul tau seziseaza momentul in care vine ziua, si in general ai un moment in care te trezesti in momentul cand se trece de la intunericul noptii la lumina diminetii.

Primavara contribuie la efectul acesta si toate pasarile care isi cauta parteneri, si care isi canta sufletele prin toate colturile ce mai au putina natura pastrata. Inca mai am febra musculara de la concursul de scari, iar experienta iesirii din cort e putin cam dureroasa. Dar trezit de lumina si de pasarele, si chemat de toaleta trebuie  sa trec peste momentul ridicarii in picioare.

Campingul e in fundul polderului, si in momentul in care ies din cort totul imprejur e acoperita de o patura de ceata de 2-3 metri. Intors de la toaleta si trezit de experienta ridicatului in picioare, zic sa iau si aparatele dupa mine pentru a incerca sa fac cateva poze, dar pentru aceasta trebuie sa urc pe un dig care se gaseste putin de asupra cetii.

Satul in care e campingul doarme dus, nu e nici un fel de miscare in afara de vacile si oile care incep si ele sa fie trezite de razele de lumina. Soarele inca nu a aparut, si dupa ce patrulez putin pe dig imi dau seama ca pe bicicleta m-as misca mult mai repede. Cu riscul de a rata rasaritul si cu aceasi febra musculara crunta, alerg pana la cort pentru a dezlega bicicleta, si urcat pe bicicleta pedalez pe un drum ce se merge pe langa 2 mori de vant situate la marginea satului.

Totul se petrece intr-o fuga continua, pentur ca soarele nu astepta pe nimeni, si gafaind ma dau jos de pe bicicleta la fix pentru a prinde momentul in care iese dupa linia orziontului, din spatele satului. Si lumina chiar e perfecta, si incerc sa surprind cat de mult pot din moment cu ajutorul aparatelor ceva cam ramase in urma din punct de vedere al tehnicii.

Mi se pare magic pentru ca totul e atat de efemer, in interval de 10 minute toata ceata se evapora si am in fata acelasi polder lipsit de mister, dar in timpul celor 10 minute totul se petrece ca intr-o transa, pe de o parte observand frumusetea momentului, pe de alta parte incercand sa surpind cat de mult pot din el. E 5:30 dimineata, si nu stiu cati de multi ar iesi din caldura sacului de dormit, dar pe de alta parte sunt convins ca odata deprins poate fi un obicei care creeaza dependenta.

Si desi dupa ceva timp impreuna cu D40x-ul am ajuns sa-l cunosc destul de bine si ca multe unelte a ajuns sa devina o extensie a utilizatorului, si acum ca si in alte momente am simtit ca poate ar fi necesar un aparat mai bun, si o sticla mai buna pentru a suprinde momentele respective. 

10 minute efemere, o dimineata perfecta si cateva poze mai jos:

3 generatii

Dupa aproape 2 luni de cand m-am hotarat ca trebuie sa-mi schimb aparatul, dupa nenumarate forumuri citite, nenumarate review-uri perioada de incertitudine si de indoiala sa terminat.

Pe scurt, pentru ceva proiecte viitoare am nevoie de un aparat care sa si filmeze, si daca tot trebuie sa schimb body-ul m-am gandit ca e un moment destul de bun sa trec la un body full-frame. Problema e ca in schimb ca in acelasi timp atat Canon cat si Nikon au scos 2 aparate destul de similare respectiv 6D si D600, fiecare cu avantaje si dezavantaje. Dupa putin studiu am ajuns la concluzia ca oricum nu prea conteaza si ca de la un nivel incolo amandoi producatorii ofera cam aceeasi calitate, iar diferenta incepe sa fie facuta de la 10 centrimetri din spatele vizorului.

Astfel incat hotararea a fost luata de sansa, respectiv primul aparata sh pe care avea sa apara pe un forum de anunturi din Berlin, iar sansa a facut sa raman fidel marcii. Si pentru ca am un coleg de munca care are un Nikon pe film cu un set de obiective pe care nu poate sa le foloseasca, am ajuns astazi sa am acasa 3 generatii de Nikon diferite, ce se intind pe aproape 20 de ani. Iar in seara asta dupa cateva ore de jucat cu aparatul am ajuns la concluzia ca s-ar putea sa fie totusi putin cam mult pentru mine, si ca o sa dureze ceva pana cand o sa invat ce poate sa faca.

PS. Totusi poza a fost facuta de un Canon.

O revista ce ar trebui interzisa

O revista online ajunsa la editia a noua, cu extrem de multe articole de calitate, cu o editare exceptionala a continutului. Am petrecut mult timp rasfoind paginile virtuale ale revistei, gasind idei de aventuri si traind macar prind intermediul imaginatiei aventurile altora.

Tot ce pot sa sper e ca intr-o zi sa pot sa creez si eu continut de aceeasi calitate.

Lawrence of Arabia

Desert si foarte mult desert. Desert fotogenic, desert spectaculos, desert frumos. Cinematografie extrem de reusita. Un film in cu totul alt ritm. Camilele pot fie fotogenice. Un Peter O'Toole absolt genial. Si nimic nu este scris.

Cea mai mare greseala a umanitatii

Un titlu extrem de prapastios si un articol extrem de bine scris despre aparitia agriculturi si despre decizia comunitatilor din diferite colturi ale lumii de a o adopta:

http://www.ditext.com/diamond/mistake.html

Holy Motors

In seara de vineri, dupa un concurs de alergare, am reusit in sfarsit dupa aproape 2 luni de zile sa-mi fac timp pentru a ma uita peste un film al carui trailer m-au intrigat suficient. Problema e ca dupa ce l-am vazut chiar nu stiu daca l-as recomanda mai departe, pentru ca pur si simplu e al dracului de ciudat. Sunt multe momente intercalate in care m-am intrebat "Ce e porcaria asta", cu momente care mi s-au parut geniale, cu momentele in care razbat mesaje puternice. Ciudat, complet nebun, iesit din tipare.

Cantecul Nibelungilor

In ultima tura de cicloturism am trecut mai mult sau mai putin intamplator si prin Worms, un oras ce e legat prin poveste de Cantecul Nibelungilor. Am trecut chiar si peste un cap de pot care arata destul de spectaculos, numit Turnul Nibelungilor, si pe langa catedrala din Worms, unul din locurile in care se desfasoara si o scena destul de importanta din poem.

Turnul Nibelungilor, si sursa de inspiratie pentru postarea aceasta.

De aici s-a starnit si curiozitatea, si m-am apucat sa citesc sa vad macar pe scurt care e povestea din spatele poemului, respectiv ce se intampla in el. Dupa cam o jumatate de ora de amuzament am ajuns la concluzia ca e o mica telenovela medievala cu un iz puternic german.

Spun asta pentru ca in desfasurarea poemului, la un moment dat 2 dintre eroi, Siegfried si Gunther calatoresc intr-o tara indepartata (Islanda), scopul fiind ca Gunther sa cucereasca mana Brunhildei, printesa acestui regat. Dintre cei doi Siegfried era cel mai erou, batuse un dragon, se scaldase in sangele lui si prin asta devenise invincibil (mai putin un loc pe spate unde i se lipise o frunza cand facea chestia asta), ii batuse pe danezi si pe saxoni, toate astea pentru a cucerii inima lui Kriemhild, sora lui Gunther si printesa a Burgunzilor.

Asa ca ajungsi ei la curtea Brunhildei, pentru a cuceri mana printesei Brunhilda il supune pe Gunther la un test de forta si indemanare, cu 3 probe. Iar in cele 3 probe, Gunther trebuia sa isi masoare forta cu nimeni altcineva decat cu Brunhilda, renumita pentru puterea pe care o avea.

Si cum in primele doua probe Gunther nu prea facea fata, in ce-a de-a treia proba vine in ajutor si Siegfried, care imbraca o mantie magica care il facea invizibil si ii dadea puterea a 10 oameni, si in sfarsit impreuna reusesc sa infranga pe Brunhilda si sa ii cucereasca mana. Nu stiu de ce dar chestia asta mi se pare tipic germana, pe langa numele printesei de o melodicitate deosebita, ca sa o dovedesti pe tanti era nevoie de doi eroi medievali si de o mantie magica.

Si catedrala din Worms, locum in care se casatoresc Siegfried si Brunhilda in poem.

Bun, dam inainte cateva capitole, desi suspecteaza ca ceva nu a fost in regula pana la urma Brunhilda se casatoreste cu Gunther, doar ca in noptea nuntii in patul nuptial isi da seama ca ceva nu e in regula cand reseuseste sa-l lege pe Gunther si sa-l lase neajutorat langa patul nuptial. Buuun, vazand ca nu e chiar asa de simplu sa duca la bun sfarsit actul nuptial, Gunther ii cere din nou ajutorul lui Siegfried, care si de data aceasta cu ajutorul mantiei magice in noaptea urmatoare o bate pe  Brunhilda. Poemul nu mentioneaza foarte clar daca se intampla si mai mult, dar ofera cateva simboluri care sugereaza chestia asta.

Brunhilda si Gunther in noaptea nuntii.

Telenovela continua si are in cele din urma un final tragic, in schimb ce mi se pare foarte foarte interesant e ca desi poemul a fost scris in jur de 1200 ca foarte multe legende / creatii lirice e bazat pe evenimente istorice reale ce s-au desfasura in jur de 500-600 BC in timpul perioadei migratiilor si in care au fost implicati burgunzii, hunii, danezii, saxonii.

Cantecul drumului larg

Zilele trecute din link in link am citit o poezie care mi se pare ca se potriveste extrem de bine cu cicloturismul si cu mica calatorie din, "Song of the open road" de Whitman.

Poezia intreaga, scrisa intr-o engleza nu neaparat usoara poate fi citita aici , iar cateva pasaje care mi-au placut mai jos. Dar poezia merita citita pe de-aintregul.

Afoot and light-hearted I take to the open road,

Healthy, free, the world before me,

The long brown path before me leading wherever I choose.

Henceforth I ask not good-fortune, I myself am good-fortune,

Henceforth I whimper no more, postpone no more, need nothing,

Done with indoor complaints, libraries, querulous criticisms,

Strong and content I travel the open road.

....

From this hour I ordain myself loos’d of limits and imaginary lines,

Going where I list, my own master total and absolute,

Listening to others, considering well what they say,

Pausing, searching, receiving, contemplating,

Gently,but with undeniable will, divesting myself of the holds that would hold me.

I inhale great draughts of space,

The east and the west are mine, and the north and the south are mine.

.....

Allons! the road is before us!

It is safe—I have tried it—my own feet have tried it well—be not detain’d!

Let the paper remain on the desk unwritten, and the book on the shelf unopen’d!

Let the tools remain in the workshop! let the money remain unearn’d!

Let the school stand! mind not the cry of the teacher!

Let the preacher preach in his pulpit! let the lawyer plead in the court, and the judge expound the law.

Venirea primaverii

Desi mult intarziata, primavara a inceput sa se arate in Berlin, astfel incat saptamana ceasta am avut parte de temperaturi de 20 de grade. Mi se pare foarte tare in schimb cum odata cu venirea primaverii, tot ce inseamna parc sau padure sau loc de antrenament s-a umplut de oamenii ieisit la alergat, la bicicleta, sau cu rolele.

Adevarul e dupa o iarna intreaga cu temperaturi destul de crancene si cu destul de multa gheata si zapada, acum in sfarsit e fain sa iesi cu bicicleta afara. Si profitand de apusul tarziu (pe undeva pe la 20:00), chiar ai timp sa iesi cu bicicleta dupa munca, chestie pe care am si facut-o saptamana aceasta de mai multe ori. In una din iesirile de saptamana aceasta, dupa un moment cam hilar si cam greu de incadrat in peisaj, am avut parte de un apus chiar frumos, vazut de pe Muntele Diavolului, o mogaldeata acum impadurita ridicata artificial in al doilea razboi mondial din molozul cladirilor daramate.

Cat despre momentul putin hilar, in mijlocul padurii am dat peste un nenica iesit sa exerseze cantatul la cimpoi, in costum traditional scotian, cu kilt si toate cele. Si suna cel putin interesant ce canta in coltul pustiu de padure pe care si-l alesese.

Pericol de avalansa

E sfarsitul lui martie, ninge ca in mijloc de februarie si tocmai am auzit la radio o avertizare legata de pericolul de avalansa. Avalanse, in Berlin? Stirea se auto-explica in continuare, e vorba de scurgerile de zapada de pe acoperisurile cladirilor in Berlin, un fel de avalanse de acoperis. Ca o paranteza, majoritatea cladirilor de 4-6 etaje din Berlin au acoperisul/mansarda cu acoperisul destul de inclinat, construit in asa fel incat sa nu tina zapada, avantajul e ca in acelasi timp in zilele friguroase de iarna nu se formeaza nici turturi.

Deci atentie la avalansele de acoperis, la sfarsit de martie....

Radiourile din Berlin

In momentul in care am ajuns in Berlin si am inceput sa ascult muzica posturilor de radio din Berlin am ramas  extrem de placut suprins pe de o parte de varietate, pe de alta parte si de calitatea continutului/muzicii de pe radiourile respective. Se spune ca un reper al nivelului de cultura al unui popor poate fi si calitatea posturilor de radio, si din punctul acesta de vedere mi se pare ca berlinezi stau chiar foarte bine.

Nu zic ca nu au si balarii, dar procentul balariilor si zgomotului fata de continutul ok mi se pare mult mai mic decat la posturile de radio din Bucuresti.

Si din categoria muzicii descoperite prin intermediul radio-ului berlinez:

A avea

Zilele trecute, dupa ce s-a schimbat culoarea fumului de la Vatican, si dupa "Habemus papam" am inceput sa ma intreb daca habere din latina e cognat cu haben din germana. E aceasi sonoritate, acelasi inteles, si totusi aparanet radacina e complet diferita dupa clarifica wikipedia:

"False cognates are words that are commonly thought to be related (have a common origin) whereas linguistic examination reveals they are unrelated. Thus, for example, on the basis of superficial similarities one might suppose that the Latin verb habere and German haben, both meaning 'to have', were cognates. However, an understanding of the way words in the two languages evolve from Proto-Indo-European (PIE) roots shows that they cannot be cognate (see for example Grimm's law). German haben (like English have) in fact comes from PIE *kh₂pyé-^{[citation needed]} 'to grasp', and its real cognate in Latin is capere, 'to seize, grasp, capture'. Latin habere, on the other hand, is from PIE*gʰabʰ^{[citation needed]}, 'to give, to receive', and hence cognate with English give and German geben."

Si fara nici o legatura cu continutul de mai sus, o melodie care a stat putin pe repeat zilele trecute:

Ultima alergare de iarna

Dupa ce am fost amagiti de o saptamana primavaretica, iarna pare sa-si fi intrat din nou in drepturi in Berlin, cu o saptamana cu zapada si cu temperaturi in mare in mare parte a timpului negative dar in acelasi timp si cu foarte multe ore de soare.

Astfel incat la alergarea aproape zilnica prin Grunewald am luat de data aceasta si aparatul, pentru a imortaliza inca odata cum arata padurea si locurile prin care alerg iarna. Practic altfel ar fi fost decat o alergare banala, dintr-o zi destul de normala din jumatatea lui Martie.Cateodata imi doresc sa imortalizez si momentele banale ale fiecarei zi, momente care dupa o perioada intra in rutina si treci pe langa ele fara le observi. Sincer mi-ar place sa-mi aduc aminte de o zi normala din timpul facultatii, cu poze, cu drumul pana la facultate, cu sala de curs, cu un apus la intoarcerea spre camin. Sau de fapt cam in orice situatie mi se pare ca ignoram anumite lucruri ce par banale, sau poate devin banale tocmai pentru ca le ignoram.

Sunt curios daca o sa ma motivez suficient pentru a face o serie de poze sau de filmulete de acum incolo in diferite momente, pentru a imortaliza spiritul si atmosfera unor zile mai banale.

Dar revenind la padurea noastra, la Muntele Zmeului si la Muntele Dracului (in traducere libera din germana), urmeaza cateva poze din alergarea de astazi:

Printre pini inalti, ca fapt divers Grunewald e padure tanara, in timpului celui de-al doilea razboi mondial totul fiind defrisat pentru lemne de foc.

Treptele care urca catre Muntele Dragonului, sau Muntele Zmeului, pe aici ar trebui sa ma antrenez pentru un concurs de alergat pe scari ce va avea loc in aprilie.

Paduri nesfarsite privind de pe Muntele Zmeului.

Macarale, Macare, in partea cu orasul.

Si sa nu uitam nici Muntele Dracului.

O groaza de oameni cu schiuri de fond, tanti cred ca era trecuta de 60 de ani.

Lacul Diavolului, inca inghetat.

Intoarcerea la birou.

Si privelistea de la birou, cam blocata de cladiri si copaci dar cu mult cer senin.